Nicusor Bancu, Vladimir Screciu si colegii lor au plecat în Polonia cu speranța că vor arăta Europei ceva din spiritul Craiovei Maxima. A ieșit însă doar o caricatură de fotbal. Rakow a câștigat cu 2-0, dar scorul a fost aproape un detaliu. Oltenii au bifat o prezență fantomatică: două șuturi anemice ale lui Baiaram și, în rest, baricadă.
Statistica rece e umilitoare: 22-4 la șuturi, 10-0 la șuturi pe poartă, 10-1 la cornere. Craiova n-a mișcat în front, nu a avut nici curaj, nici idei. S-a apărat disperat, ca la Mărășești – „Pe aici nu se trece!”. Numai că în fotbal, dacă doar te aperi și refuzi să joci, ajungi să fii zdrobit, nu să devii erou.
Mihai Rotaru visează Conference League din trei motive simple: faimă, bani europeni și o vitrină unde să expună jucători de vânzare, adica tot bani, ca doar e om de afaceri. Problema e că vitrina e goală. Cum să-ți expui „marfa” dacă echipa ta nu le arată europenilor nici măcar un șut pe poartă?
Nu înfrângerea doare, ci lipsa totală de atitudine. Craiova n-a părut echipă, ci un grup de spectatori în tricouri alb-albastre. Fotbalul înseamnă risc, imaginație, pasiune. Or, când reprezinți un oraș cu istorie și pretenții, dar intri pe teren doar ca să bifezi prezența, devii exact ceea ce titlul spune: antifotbalist.
Universitatea Craiova vrea să fie ambasadoare în Europa, dar cu o astfel de prestație își face singură de rușine trecutul. Craiova Maxima învingea granzii continentului. Craiova de azi doar privește, pasivă, cum trece fotbalul pe lângă ea.
