Gică Hagi, aproape de o revenire spectaculoasă în Turcia!

Claudia Grosu

Echipa care îl vrea pe legenda fotbalului românesc, Gică Hagi

Se pare că „Regele” fotbalului românesc nu poate sta prea mult departe de gazon. După o perioadă în care a preferat să urmărească meciurile Farului din tribună, Gică Hagi ar putea reveni pe banca tehnică, și nu oriunde, ci în Turcia! Potrivit presei turce, Hagi a intrat în atenția clubului Eyupspor, formație la care evoluează și românul Denis Drăguș. Echipa este momentan fără antrenor, după despărțirea de Selcuk Șahin, iar conducerea caută un nume cu experiență și personalitate, exact profilul lui Hagi, conform DigiSport.

A mai antrenat în Turcia

Pentru „Rege”, o revenire în SuperLig ar fi o continuare firească a unei povești frumoase. Hagi a mai antrenat în Turcia, la Bursaspor și de două ori la Galatasaray, clubul unde a scris istorie între 1996 și 2001, cu 192 de meciuri, 72 de goluri și 64 de assist-uri. În acea perioadă a cucerit patru titluri, o Cupă, două Supercupe și celebra Cupa UEFA din 2000, moment care l-a consacrat definitiv ca o legendă a fotbalului turc.

Interesant este că și fiul său, Ianis Hagi, joacă în prezent tot în Turcia, la Alanyaspor, astfel că o mutare la Eyupspor ar putea readuce familia Hagi „la pachet” pe tărâm otoman. Între timp, Denis Drăguș încearcă să-și găsească forma de vârf la Eyupspor. Deși nu a marcat încă în cele cinci meciuri jucate, atacantul român este lăudat de agentul său, Enrico Sposato, care a declarat pentru DigiSport că Denis este „complet concentrat, motivat și dornic să demonstreze”.

„Denis s-a adaptat excelent la Eyupspor, unde a fost primit ca într-o familie. Se gândește la Cupa Mondială la fiecare antrenament și dă totul pentru tricolor”, a spus Sposato.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.
Niciun comentariu