Merită Ștefan Baiaram acest tratament din partea lui Mirel Rădoi? Decarul Universității Craiova încă nu îl mulțumește pe antrenor!
Jucătorii Universității Craiova nu traversează cea mai bună formă. Acest lucru se reflectă în evoluțiile lor din campionat și în cupele europene. Ștefan Baiaram a marcat în partida cu Unirea Slobozia, dar tot a fost criticat, în timpul partidei și la finalul meciului. Antrenorul alb-albaștrilor nu este mulțumit de evoluțiile mijlocașului, dar a și explicat de ce.
Mirel Rădoi spune că o să fie mulțumit de jucător atunci când acesta va ajunge mai des în careul advers. Tehnicianul are pretenția ca Ștefan Baiaram să își facă simțită prezența mai des acolo unde i se cere. Momentan, decarul trupei din Bănie încă tinde spre poziția de extremă, așa cum juca în sezonul trecut.
Mirel Rădoi îl critică, din nou, pe Ștefan Baiaram!
„O să fiu și mai mulțumit de Baiaram când o să calce mai des în careul advers. În continuare, are momente. Îl înțeleg, pentru că vine din alt sistem, unde juca în lateral. Ajunge ușor la finalizare, are lovitură de cap foarte bună, trebuie să înțeleagă lucrul ăsta, că-i va fi mai ușor dacă va fi mai aproape de careu.
E foarte greu să schimbi ceva, chiar dacă le discuți, chiar dacă le faci. Orice am încerca, e clar că avem foarte mult de îmbunătățit. Chiar dacă suntem de multe luni împreună, începem să recuperăm din ce în ce mai puține mingi în treimea adversă”, a declarat Mirel Rădoi, după meciul dintre Universitatea Craiova și Unirea Slobozia.
- Gigi Becali pune banii pe masă pentru transferul unui jucător de la Universitatea Craiova: „Cred că pot să-l iau. Noi suntem oameni de afaceri”
- FCSB își poate asigura calificarea dacă o învinge pe Rangers, însă Gigi Becali nu se mulțumește cu atât
- Soția lui Cocoș de la Călărași crește copilul amantei: „Nu o să renunț niciodată la familia mea”
- Gică Hagi și-a criticat un jucător după victoria din Bănie
