George Pușcaș e dorit în România, unde se va lupta pentru câștigarea campionatului!
George Pușcaș (29 de ani) se află în continuare fără echipă, deși au trecut deja două luni de când s-a despărțit de formația turcă Bodrum. Atacantul român, care a bifat sezonul trecut opt goluri și un assist în 34 de meciuri, încă își caută o nouă provocare în carieră.
„Nu ne interesează”
În prima fază, părea că FCSB ar putea fi o variantă surpriză pentru fostul internațional. Întrebat despre posibilitatea de a-l aduce pe Pușcaș, Gigi Becali a reacționat prompt: „Eu îl vreau, dar să îl vedem. Îl întreb pe MM, să ia legătura. Bine că mi-ai zis”, a declarat patronul roș-albaștrilor, conform DigiSport.
Totuși, la scurt timp, Becali s-a răzgândit și a anunțat că transferul nu mai este de actualitate: „Nu ne interesează. Știe MM”, a transmis acesta, lăsând să se înțeleagă că Mihai Stoica a pus capăt ideii. Rămas liber de contract și fără convocări la echipa națională din octombrie 2024, traversează o perioadă complicată.
