Oleksandr Romanchuk – eroul Universității Craiova, la Viena: „Îmi vine să plâng”

Catalin Anghel
Foto: Captură Digi Sport

Emoțiile l-au copleșit pe Oleksandr Romanchuk. Fundașul a explicat de ce i-a venit să plângă!

Oleksandr Romanchuk a fost eroul Universității Craiova, la Viena. Apărătorul central a marcat singurul gol al partidei și a adus victoria pentru trupa din Bănie. Nu e prima dată când fotbalistul transferat în vară reușește să înscrie, dar de această dată a fost copleșit de emoții.

„Am făcut istorie la clubul nostru, în România și pentru Craiova. Sunt foarte fericit, o emoție pozitivă. Mă bucur că am marcat și le mulțumesc tuturor fanilor pentru sprijin. Îi puteți auzi și acum. Să fiu sincer, sunt fundaș, dar uneori mă mai prinde jocul în fața porții adverse. Trebuia să înscriu la cum mi-a centrat Mora, sunt fericit. Îmi vine să plâng pentru că am muncit foarte mult. Am câștigat pentru prima dată. Abia aștept să mă bucur alături de colegii mei.”, a spus Oleksandr Romanchuk.

Mirel Rădoi, mândru de fundașul lui!

Oleksandr Romanchuk a fost lăudat și de Mirel Rădoi, la finalul meciului. Apărătorul se pliază perfect pe sistemul cu 3 fundași centrali pe care tehnicianul oltean l-a impus în Bănie, în vară.

„Romanchuk, în sistemul ăsta cu trei fundaşi centrali, trebuie să ai unul care să facă progresie. El se încadrează. A marcat cu Sarajevo, cu Hermannstadt. Îl opreşti greu să nu urce. Într-o linie cu patru astfel de situaţii nu ştiu cât se poate din punct de vedere fizic. Nu le-am cerut decât să aibă răbdare şi încredere. Poate nu putem fi echipa care merge mereu în sus”, a spus Mirel Rădoi.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu