Louis Munteanu l-a sunat pe Gigi Becali: „A ajuns la obrăznicie!”

Claudia Grosu
Foto: Instagram/Louis Munteanu

„Telenovela” transferului lui Louis Munteanu la FCSB s-a încheiat

Patronul roș-albaștrilor, Gigi Becali, a dezvăluit că mutarea era practic finalizată, dar totul s-a rupt în ultimul moment din cauza unei cereri salariale neașteptate. Potrivit lui Becali, atât Louis Munteanu, cât și Lindon Emerllahu erau așteptați la București pentru vizita medicală. Totul părea stabilit, până când atacantul de 23 de ani l-a sunat pe finanțator pentru a-i cere un salariu de 60.000 de euro lunar, dublu față de oferta inițială de 30.000 de euro, conform GSP.

„Tu vrei mai mult decât Tănase?”

„Nu îi dădeam 45.000, ci 30.000, dar îi făceam niște facilități ca să ajungă la 40.000, din premieri. Apoi, m-a sunat și mi-a zis: «Nea Gigi, eu vreau 60.000 curat». I-am zis: «Bă, ești nebun? Tu vrei mai mult decât Tănase?»”, a povestit Becali. Patronul FCSB a explicat că la echipă există un barem salarial maxim de 30.000 de euro, iar nici cei mai importanți jucători, precum Florin Tănase sau Darius Olaru, nu depășesc acest plafon.

„Mi-a plăcut tupeul lui, dar a dat-o în obrăznicie. Mi-a zis: «Bine, nea Gigi, dacă nu vrei, să fii sănătos!». M-a pufnit râsul. Când un jucător e obraznic, nici fotbal nu mai joacă. Fumează, bea, nu mai ascultă de antrenor”, a adăugat Becali.

Latifundiarul din Pipera a mai spus că transferul l-ar fi costat în total aproximativ 3,5 milioane de euro, iar pe cinci ani ar fi ajuns la 8 milioane, cu tot cu taxe și salariu. „Am vrut să-l iau pe cel mai bun atacant, că el e. Îi angajam și un om care să stea cu el, bodyguard, să nu facă prostii. Știu eu mai multe decât știți voi”, a mai declarat patronul. În stilul său caracteristic, Becali a încheiat povestea cu o notă amuzantă: „Cred că era gagica lui lângă el când m-a sunat. Mi-a zis: «Eu nu fac așa ceva, nea Gigi, am prietena mea». Mi-a plăcut tupeul, e simpatic, dar ultima dată a fost obrăznicie.”

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.
Niciun comentariu