Ștefan Baiaram poate fi, din nou, vedetă la Universitatea Craiova, după ce Mirel Rădoi și-a luat rămas bun de la alb-albaștri!
Mirel Rădoi a ținut mult la Ștefan Baiaram, dar între antrenor și mijlocaș au apărut unele probleme pe parcurs. Ulterior, decarul alb-albaștrilor a devenit rezervă, iar decizia tehnicianului a stârnit valuri de reacții negative la adresa staff-ului. Etim, Nsimba și Assad au fost preferați de multe ori, în locul lui Baiaram, chiar dacă nu aveau evoluții la fel de bune.
După demisia lui Mirel Rădoi, Gică Craioveanu crede că Ștefan Baiaram va fi mai puțin stresat, la fel ca alți jucători care nu prindeau prea multe minute. Totodată, „Grande” consideră, totuși, că niciun alb-albastru nu se bucură de plecarea antrenorului. Mai mult decât atât, Craioveanu nu vede un antrenor străin care să fie potrivit pentru Universitatea Craiova, chiar dacă șefii clubului se orientează către portughezi.
Starea lui Ștefan Baiaram, după demisia lui Rădoi!
„Nu cred că se bucură nimeni. Baiaram poate nu va mai fi așa stresat ca până acum. S-a mai eliberat, e posibil. Și alți jucători care credeau că meritau să joace și nu au jucat. Baiaram e un caz special, aparte. Nici Mirel nu l-a gestionat bine pe Baiaram. Eu l-am cunoscut pe Baiaram de când era un copil, un mucos. Eu nu l-am auzit să vorbească urât, să înjure pe cineva. În ultimul timp s-a mai schimbat. Eu cred că singurul lucru care i-a scăpat din mână a fost cazul Baiaram. N-a avut nicio problemă la Craiova.
Mirel nu va povesti ce s-a întâmplat. (nr. despre antrenorul străin ales de Rotaru) Nu e o idee bună pentru că n-o să aibă rezultate. Nu sunt eu cel mai în măsură să decidă sau să opineze. Până se trezește acel domn în Bănie, în ‘Prazilia’, se termină campionatul. Niciunul venit din afară nu a reușit la Craiova. Ișfan a costat 650.000 de euro și a dat jumătate de gol în doi ani. Să zicem Cicâldău. Asta cred eu, că nu va avea succes. Nu doar cred, sunt convins”, a declarat Gică Craioveanu, la Digi Sport.
