Elias Charalambous a preluat echipa în martie 2023 și, până în prezent, are o medie de 1,82 puncte pe meci
Chiar dacă FCSB nu strălucește în acest sezon, patronul Gigi Becali a făcut un anunț surprinzător astăzi. Elias Charalambous, tehnicianul roș-albaștrilor, nu va pleca de la echipă decât pentru o sumă considerată uriașă, conform sport.ro.
La doar câteva zile după ce garanta continuitatea cuplului Charalambous – Pintilii, Becali a plusat și a detaliat „prețul corect” pentru antrenorul cipriot, care mai are contract cu FCSB până în vara anului 2026.
Prețul „corect” pentru Charalambous
„Lui Charalambous îi dau drumul doar pe 2-3 milioane în Arabia. Stai să mai luăm un campionat, să aibă trei titluri cu FCSB și apoi ia 5 milioane din China, ia 5 milioane din Arabia”, a declarat Becali.
Elias Charalambous a preluat echipa în martie 2023 și, până în prezent, are o medie de 1,82 puncte pe meci. Sub conducerea sa, FCSB a reușit să rămână neînvinsă în ultimele cinci etape, cu trei victorii și două egaluri.
