Filipe Coelho a găsit rețeta perfectă pentru parcursul Universității Craiova în trei competiții foarte importante pentru olteni!
Universitatea Craiova a câștigat meciul cu Petrolul, scor 0-4, chiar dacă Filipe Coelho a început duelul un prim 11 în care rezervele au fost la putere. Partida a contat pentru etapa cu numărul 2 din Cupa României, unde oltenii sunt lideri în grupă, cu 6 puncte.
Rezervele Universității Craiova s-au distrat în Cupa României
În prima repriză, Universitatea Craiova nu a avut emoții. Gazdele nu le-au pus probleme oltenilor, iar elevii lui Filipe Coelho și-au impus jocul foarte ușor. Trupa din Bănie a deschis scorul în minutul 10, prin Romanchuk. La doar 8 minute distanță, craiovenii și-au majorat avantajul. Etim a înscris și el cu gol impresionant, de la distanță. Alb-albaștrii au mai ratat și alte ocazii, dar scorul pauzei a fost de 2-0.
Repriza secundă a început la fel de bine pentru Craiova. Oltenii au înscris în minutul 57, prin Alexandru Crețu. Tot Universitatea a dominat, chiar dacă și ploieștenii au reușit să pună unele probleme. Trupa din Bănie a mai înscris, o dată, în minutul 77, dar reușita a fost anulată după intervenția VAR. Cea de-a patra reușită a venit, până la urmă, prin Anzor, care a marcat un gol de pus în ramă.
Petrolul – Universitatea Craiova 0-4:
Petrolul: Bălbărău – Hanca, Guilherme, Onguene, Dumitriu – Doukansy, Boțogan, Tolea, Dulca, Rafinha – Doumtsios.
Rezerve: Krell, Roche, Ricardinho, Mateiu, Jyry, Dongmo, V. Gheorghe, Paraschiv, Chică-Roșă. Antrenor: Eugen Neagoe.
Universitatea Craiova: L. Popescu – Romanchuk, Stevanovic, Badelj – Teles, Cicâldău, A. Crețu, F. Ștefan – Houri, Etim, Băsceanu. Rezerve: Lung Jr., Bancu, Screciu, T. Băluță, D. Matei, Anzor, Baiaram, Al Hamlawi, Fălcușan. Antrenor: Filipe Coelho
- Stadion: „Ilie Oană” (Ploiești).
- Arbitru: Florin Andrei // Asistenți: Mihai Marica, Ferencz Tunyogi.
- Arbitru VAR: Cătălin Popa // Arbitru AVAR: Cătălin Porumbel.
- Reacția lui Filipe Coelho înainte debut îl pune pe Rădoi într-o lumină mai puțin bună: „Ne-am luat informaţiile de peste tot”
- Părerea lui Pavel Badea despre Filipe Coelho. Verdict dur din start pentru portughez!
- Universitatea Craiova și-a îndeplinit obiectivul, dar nu și Costel Gâlcă!
- Cine e jupânul la Craiova. Toni Petrea explică relația cu Filipe Coelho!
