Sorin Cârțu nu l-a iertat pe Anzor: „E greu de acceptat”. Ce șanse mai are Craiova să ajungă în primăvara europeană, dacă pierde cu AEK Atena!

Catalin Anghel
Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

S-au făcut toate calculele pentru șansele Universității Craiova de a ajunge în primăvara europeană. Sorin Cârțu e total dezamăgit!

Sorin Cârțu a reacționat dur după eșecul Universității Craiova, în fața celor de la Sparta Praga. Președintele de onoare al alb-albaștrilor l-a taxat pe Anzor pentru faptul că a ratat un penalty, în prima repriză a duelului, când scorul era 0-0. Dezamăgirea a fost foarte mare în tabăra oltenilor, care puteau să își asigure deja locul în primăvara europeană.

Anzor ratează penalty în meciul Universitatea Craiova - Sparta Praga
Anzor Mekvabishvili rateaza un penalty in meciul dintre Universitatea Craiova si Sparta Praga, contand pentru UEFA Conference League, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, joi 11 decembrie 2025. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Sorin Cârțu nu l-a iertat pe Anzor

„Nici nu prea aş vrea să vorbesc, că sunt dezamăgit, frustrat, am acelaşi sentiment pe care l-am avut când am pierdut finala cu CFR, că am fost într-un moment mare şi l-am ratat. De aici puteţi face orice fel de discuţii, dar nu ştiu ce… Nu vreau să fac analiză, să vorbească jucătorii şi antrenorii. Au fost atâtea momente pe care nu le-am exploatat în joc. Cum să baţi penalty cu câţiva metri de elan?! Nu pot accepta. Cum am aşteptat evenimentul ăsta şi ce aşteptări aveam…

E greu de acceptat ce s-a întâmplat. Penalty-ul a venit într-un moment în care primeam cadouri de la ei, în minutele alea, până în 35. A mai fost o pasă dată încet acasă pe care n-am exploatat-o. Apoi penalty-ul venit din nimic, un cadou făcut de ei. Am invocat meciul cu CFR că sunt norocoase echipele, că ghinioanele, dar parcă ni le facem şi singuri. Mi-a fost greu să accept ratarea penalty-ului. Totul n-a fost să fie în seara asta, dar şi noi le căutăm”, a declarat Sorin Cârţu, la Prima Sport.

Ce șanse mai are Craiova să ajungă în primăvara europeană, dacă pierde cu AEK Atena

Universitatea Craiova are încă șanse mari să ajungă în primăvara europeană, chiar dacă pierde la AEK Atena acasă. Ce-i drept, jucătorii trupei din Bănie pot merge la un joc de baraj, dar tot vor trece de faza principală a Conference League. E nevoie doar ca cele 3 echipa care îi pot depăși în clasament pe olteni să se încurce.

Mai exact, KuPS și Zrinjski trebuie să piardă iar Breidablik nu trebuie să câștige. Totuși, oltenii își pot face misiunea mai ușoară, obținând măcar un punct sau, de ce nu, o victorie, în fața celor de la AEK Atena.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu