Universitatea Craiova l-a făcut chiar și pe Victor Pițurcă să sufere, iar fostul antrenor al alb-albaștrilor știe cum s-a pierdut meciul de la Atena!
Victor Pițurcă a fost și el foarte dezamăgit după eșecul Universității Craiova, la Atena. Tehnicianul crede că acel meci va rămâne ca o lecție pentru alb-albaștri. Totodată, fostul antrenor al echipei lui Mihai Rotaru spune că oltenii mai au de muncă la fazele fixe, iar Filipe Coelho trebuie să găsească soluții în acest sens.

Victor Pițurcă știe de ce a pierdut Universitatea Craiova la Atena
„Prea multe nu sunt de spus. Este, de-a dreptul, frustrant! Nu ai pierdut un meci, ai pierdut o calficare. Craiova a avut mult ghinion. Nu vorbim doar că a revenit AEK de la 2-0, ci și de rezultatele din celelalte meciuri. Niște rezultate incredibile. Craiova a mai avut una-două ocazii foarte mari, dar jucătorii nu au reușit să profite. Un meci de genul acesta te duce mult, mult înapoi și mă gândesc la cât de supărați sunt suporterii. Știu cât de mândri sunt, cât de mult își doreau să ajungă în primăvara europeană.
Au trăit o mare dezamăgire, din păcate. Acesta este fotbalul, nu ai ce să faci. Un asemenea meci este foarte rar, unul la un campionat. Este o experiență dureroasă pentru ei și nu se mai poate face nimic. Staff-ul va trage concluziile. Orice centrare în careul Craiovei reprezenta un pericol. E inadmisibil să primești acel gol din corner. Nu știu cât de mult au exersat marcajul om la om din careu. Pentru asta trebuie lucrat și noul antrenor al Craiovei cred că a văzut ce s-a întâmplat. Un episod negru în viața Universității Craiova. Din nou și de la capăt„, a spus Victor Pițurcă, pentru digisport.ro.
Victor Pițurcă voia să îi ducă pe alb-albaștri în Liga Campionilor
Victor Pițurcă voia să îi ducă pe alb-albaștri în Liga Campionilor. El a stat pe banca trupei din Bănie în anul 2019. Antrenorul nu a rezistat prea mult la Universitatea Craiova. A plecat în debutul anului 2020. A fost înlocuit de Cristiano Bergodi, cel care putea să îi facă pe craioveni campioni. Italianul a pierdut titlul în ultima etapă, într-un meci direct cu CFR Cluj.
