Cristi Borcea a comentat prestația Craiovei și a vorbit deschis despre ceea ce, în opinia sa, a făcut diferența
Universitatea Craiova a trăit o seară amară la Atena. Oltenii au pierdut cu 2-3 în fața celor de la AEK, în etapa a 6-a din Conference League, și au ratat calificarea în play-off-ul competiției din 2026, după un meci dramatic, decis pe final. La scurt timp după fluierul final, Cristi Borcea a comentat prestația Craiovei și a vorbit deschis despre ceea ce, în opinia sa, a făcut diferența. Fostul acționar de la Dinamo este convins că Universitatea s-ar fi calificat dacă pe bancă s-ar fi aflat Mirel Rădoi, și nu Filipe Coelho.

„Rădoi întrerupea jocul, spărgea o sticlă, intra pe teren, făcea ceva”
Borcea a recunoscut că rar urmărește un meci cap-coadă, însă duelul de la Atena l-a ținut lipit de ecran. A simțit că ceva nu este în regulă imediat după golul doi al Craiovei, moment în care echipa s-a retras prea mult în apărare. „Mi-a fost milă. A fost ceva incredibil! Antrenorul a făcut schimbări bune, a băgat fundași, a încercat să se închidă, dar echipa a fost deconectată total. S-au apărat prea în careu, toată Craiova era în 20 de metri și era foarte greu să reziste”, a declarat Borcea, potrivit DigiSport.
În ciuda eliminării, omul de afaceri a subliniat că Universitatea Craiova are un lot valoros și jucători de calitate, însă consideră că a lipsit acel impuls de pe margine, acel moment de energie care să rupă ritmul adversarului. „Craiova are o echipă foarte puternică. După părerea mea, dacă era Mirel Rădoi pe bancă, niciodată nu ar fi pierdut calificarea. Rădoi întrerupea jocul, spărgea o sticlă, intra pe teren, făcea ceva! I-ar fi scos din starea aia”, a mai spus Borcea.
