Vlad Screciu a povestit despre perioada dificilă trăită într-o clinică din Madrid
Vladimir Screciu, mijlocașul Universității Craiova, a fost unul dintre marii absenți ai României la EURO 2024, turneu la care tricolorii pregătiți de Edi Iordănescu au reușit să treacă de faza grupelor. O absență cu atât mai dureroasă cu cât fotbalistul oltean avusese un rol important în preliminarii. Screciu bifase patru apariții în drumul spre Campionatul European și fusese folosit de selecționer ca mijlocaș defensiv, deși la nivel de club evolua, de cele mai multe ori, ca fundaș central. Accidentarea l-a scos însă din calcule exact în momentul în care visul EURO devenea realitate.

Chiar și departe de teren, mijlocașul a trăit intens fiecare meci al Românie
Fotbalistul Craiovei a povestit despre perioada dificilă trăită într-o clinică din Madrid, chiar în timpul turneului final din Germania. „Referitor la traumă, da, încă mă gândesc, încă mă doare. Mă doare foarte tare, pentru că eram în Spania, la recuperare, și stăteam în camera de hotel uitându-mă la meciurile echipei naționale”, a mărturisit Screciu, conform Prosport.
Chiar și departe de teren, mijlocașul a trăit intens fiecare meci al României. Bucuria victoriei cu Ucraina a fost una specială, cu atât mai mult cu cât la recuperare se afla și un fotbalist ucrainean. „M-am bucurat foarte tare, mai ales la meciul cu Ucraina. Nu vreți să știți! Am mers foarte mândru, cu glumele noastre”, a povestit el.
Totuși, entuziasmul a fost mereu dublat de o mare tristețe. „Știam că nu pot să fiu acolo alături de colegi. Mă uitam la imaginile de la televizor și vedeam mulțimea de români din tribune. Era ceva care m-a durut foarte tare, dar, în același timp, m-am bucurat”, a mai spus Screciu.
