Universitatea Craiova are un lot puternic, dar Filipe Coelho și Mario Felgueiras pregătesc două transferuri în Bănie!
Filipe Coelho spune că este mulțumit de lotul pe care îl are la dispoziție. Tehnicianul explică faptul că lucrează cu fotbaliștii prezenți deja la Universitatea Craiova și că treaba lui e să antreneze jucătorii care îmbracă tricoul alb-albastru. Totuși, portughezul a subliniat faptul că fereastra de transferuri încă este deschisă și că în orice moment se pot face mutări.
„(nr. Nsimba rămâne, Bairam spune că nu pleacă) Eu sunt antrenor, lucrez cu jucătorii pe care îi am la dispoziție. Sunt fericit cu jucătorii pe care îi am. Fereastra de transferuri este încă deschisă, trebuie să lucrăm cât mai bine posibil cu jucătorii pe care îi avem la dispoziție”, a declarat Filipe Coelho, la DigiSport.
Filipe Coelho așteaptă noi transferuri la Universitatea Craiova. Ce mutări pregătesc oltenii!
Ștefan Baiaram a anunțat faptul că va pleca în vară. Astfel, Mario Felgueiras deja se orientează să aducă un înlocuitor pentru decarul trupei din Bănie. Oltenii au nevoie de un fotbalist de valoare, care să aibă timp de adaptare până la finalul sezonului. Filipe Coelho îl are în lot și pe Luca Băsceanu, dar tânărul încă nu reușește să se impună prea des printre alb-albaștri.
Olimpiu Moruțan a fost o variantă, dar a ales să meargă la Rapid. Totodată, oltenii au încercat să aducă o extremă din Portugalia, care să poată evolua în ambele benzi, dar, momentan, negocierile sunt destul de dificile. Formația din Bănie vrea și un nou mijlocaș, în eventualitatea în care ofertele pentru Anzor vor continua să apară, iar Mihai Rotaru va decide să îl vândă pe georgian pentru milioane de euro.
În 3 minute poți să citești și:
- Filipe Coelho explică ce problemă are la Universitatea Craiova!
- Reacția lui Filipe Coelho înainte debut îl pune pe Rădoi într-o lumină mai puțin bună: „Ne-am luat informaţiile de peste tot”
- Părerea lui Pavel Badea despre Filipe Coelho. Verdict dur din start pentru portughez!
- Cine e jupânul la Craiova. Toni Petrea explică relația cu Filipe Coelho!
- Mario Felgueiras, despre transferul încercat de Universitatea Craiova
