Știința lui Filipe Coelho a făcut diferența în meciul Universitatea Craiova – FC Botoșani
Universitatea Craiova a făcut o demonstrație de forță pe stadionul „Ion Oblemenco”. Oltenii au învins FC Botoșani, scor 2-0, după ce au suferit o repriză, dar și-au arătat calitatea în partea secundă. Cu această victorie, alb-albaștrii și-au asigurat locul 1, cel puțin până în etapa viitoare.

Demonstrație de forță la Craiova. Știința rămâne pe primul loc!
În prima repriză, oltenii nu au reușit să pună în practică jocul cu care și-a obișnuit suporterii. Elevii lui Filipe Coelho au avut în față adversari puternici, care nu au mers pe „Ion Oblemenco” pentru a se apăra. Ofensiva alb-albaștrilor nu a reușit să treacă de apărarea organizată de Leo Grozavu. FC Botoșani s-a arătat, timp de 45 de minute, o formație solidă, cu puține slăbiciuni, iar la pauză, scorul a fost de 0-0.
Partea secundă a început mult mai bine pentru gazde. Oltenii au ieșit de la vestiare mai montați și au pus presiune pe adversari. În minutul 65, Alex Cicâldău a deschis scorul, după o contră dusă la final foarte bine de craioveni. Ofensiva alb-albaștrilor a continuat. Aceștia nu s-au retras, iar în minutul 84 au înscris, din nou, prin Etim.
Universitatea Craiova – FC Botoșani
Universitatea Craiova (3-5-2): Isenko – Romanchuk, Stevanovic, Screciu – Mora, D. Matei, Anzor, Cicâldău, Bancu (cpt.) – Nsimba, Baiaram. Rezerve: L. Popescu, S. Lung – Mogoș, Fălcușan, T. Băluță, Al. Crețu, Fl. Ștefan, Teles, Al Hamlawi, Băsceanu, Etim, D. I. Muntean. Absenți: Rădulescu (accidentat), Badelj (incert). Antrenor: Filipe Coelho.
FC Botoșani (4-2-3-1): Anestis – Pavlovic, Diaw, Miron (cpt.), Creț – Petro, Aldair – Cîmpanu, Ongenda, Mailat – Bodișteanu. Rezerve: Kukic, Adams, Suta, Țigănașu, Papa, M. Fernandez, Bordeianu, A.M. Dumitru, A.D. Dumitru, Kovtaliuk, Enzo Lopez, Dumiter. Antrenor: Leo Grozavu.
- Stadion: Ion Oblemenco
- Arbitru: Marcel Bîrsan
- Asistenți: Ionuț Neacșu, Ionel Dumitru
- Arbitru VAR: Rareș Vidican
- Asistent VAR: Valentin Porumbel
În 3 minute poți să citești și:
- Leo Grozavu și-a spus părerea despre Universitatea Craiova!
- Leo Grozavu l-a desființat pe Becali după ce i-a furat jucătorul!
- Leo Grozavu îi dă o veste proastă lui Mirel Rădoi: „Le place fotbalul așa cum îi place la câine lanțul”
- Leo Grozavu a subliniat de ce arată mai bine Universitatea Craiova cu Filipe Coelho pe bancă: „I-am urmărit”
- Filipe Coelho explică ce problemă are la Universitatea Craiova!
