Zboruri noi de pe Aeroportul Internațional Craiova către marile orașe ale Europei
Sorin Manda anunță planuri ambițioase pentru dezvoltarea rețelei de zboruri a Aeroportul Internațional Craiova. În aceste zile, la Lublin, în Polonia, în cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente din aviația civilă europeană, Connect Aviation, conducerea aeroportului poartă discuții cu reprezentanții mai multor companii aeriene și aeroporturi din întreaga Europă.
„Nu ratăm nicio oportunitate”
„Sunt peste 15 destinații din Europa pe care dorim să le aducem în portofoliul de zboruri ale Aeroportului Internațional Craiova”, a transmis Sorin Manda, pe Facebook. Obiectivul este clar: conectarea comunităților din toate colțurile continentului, într-o perioadă în care interesul pentru călătoriile cu avionul este în continuă creștere.
Pe lista destinațiilor dorite se află orașe intens solicitate de pasagerii din zona Olteniei: Catania, Torino / Genova, Basel, Nisa, Viena, Hamburg, Nuremberg, Eindhoven, Varșovia, Alicante / Valencia, Malaga / Sevilla, Liverpool și Manchester. „Nu ratăm nicio oportunitate”, mai spune directorul aeroportului. Lăsând să se înțeleagă că urmează surprize plăcute pentru cei care aleg să zboare de la Craiova.
