Conflictul din Orientul Mijlociu lovește și zborurile din țară! Ce trebuie să știe pasagerii de la Aeroportul Craiova
Ministerul Transporturilor îi îndeamnă pe românii care au planificate călătorii către Israel sau statele limitrofe afectate direct de conflict să își anuleze sau reprogrameze deplasările pentru o dată ulterioară. Decizia vine în contextul escaladării tensiunilor din regiune și al suspendării mai multor curse aeriene. „Se recomandă tuturor cetățenilor români care au planificate călătorii către Statul Israel sau statele limitrofe direct afectate de conflict, să anuleze sau să reprogrameze aceste deplasări pentru o dată ulterioară”, anunță Ministerul Transporturilor.
Zboruri anulate și verificări urgente
Pasagerii care au bilete de avion către sau dinspre destinațiile din regiune sunt sfătuiți să contacteze de urgență companiile aeriene pentru a verifica statusul zborului. Ministerul amintește că operatorul național TAROM, dar și alți operatori privați, au suspendat deja o serie de curse către aceste destinații. Reprezentanții ministerului precizează că Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti oferă sprijin tehnic și logistic aeronavelor aflate în proces de repoziționare și monitorizează fluxurile de pasageri pentru a asigura asistență celor afectați de anulări.
Totodată, cetățenii sunt invitați să urmărească în timp real alertele emise de Ministerul Afacerilor Externe. Să se înregistreze pe platformele consulare, în cazul în care se află deja în zonele de risc. „Siguranţa şi securitatea pasagerilor şi a echipajelor de zbor rămân prioritatea absolută a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii”, se arată în comunicatul oficial.
Situația vine pe fondul unei escaladări majore în Orientul Mijlociu. Statele Unite și Israel au lansat atacuri asupra Iran, Israelul vorbind despre un „atac preventiv” pentru eliminarea amenințărilor. Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat începerea unor „operațiuni militare de amploare” împotriva Iranului, îndemnând poporul iranian să „preia” puterea. Ulterior, Iranul a ripostat, iar forțele armate iraniene au confirmat atacuri asupra unor baze americane din regiune, anunțând că vor continua acțiunile „fără întrerupere până la înfrângerea definitivă a inamicului”.
