Universitatea Craiova și Rapid București își măsoară forțele înainte de startul play-off-ului, iar Olimpiu Moruțan e gata să facă spectacol în meciul direct!
Olimpiu Moruțan începe să se integreze din ce în ce mai bine la Rapid București. Jucătorul a oferit o pasă de gol în meciul pe care giuleștenii l-au câștigat în fața celor de la Unirea Slobozia. La finalul partidei, mijlocașul a spus că vrea să marcheze în următoarele meciuri, iar adversarii pe care îi va avea în față în etapa viitoare sunt chiar oltenii de la Universitatea Craiova.
Olimpiu Moruțan, avertisment pentru Universitatea Craiova!
„Vedem când începe play-off-ul. Noi ne dorim să câștigăm campionatul, acesta e visul meu și sper să-l îndeplinesc în sezonul acesta. Sperăm s-o ținem tot așa, că am făcut un meci foarte bun. Știu că n-am fost așa bine organizați pe final, dar o să reglăm lucrurile astea la antrenament. Sperăm să fim mai bine organizați cu Craiova. Eu cred că putem mai mult.
Cum am mai spus, trebuie să muncim mai mult și la meciul cu Craiova să fim din ce în ce mai puternici. Sunt fericit că am ajutat azi echipa, am dat pasă de gol. Păcat că n-am reușit și să marchez, că am avut două-trei ocazii. Îmi doresc ca la următoarele meciuri să dau și gol. Noi ne dorim să câștigăm fiecare meci, clar, dar trebuie în primul rând să fim organizați foarte bine cu Craiova. Apoi, de ce nu?”, a declarat Olimpiu Moruțan, la finalul meciului cu Unirea Slobozia.
Universitatea Craiova nu a insistat pentru transferul mijlocașului
Universitatea Craiova nu a insistat pentru transferul lui Olimpiu Moruțan, în această iarnă. Chiar dacă mijlocașul a fost în atenția oltenilor, Mihai Rotaru, Mario Felgueiraș și ceilalți șefi din Bănie nu au vrut să îi facă o oferă mai bună fotbalistului, considerând că lotul actual al alb-albaștrilor este suficient de puternic pentru a câștiga campionatul în Superliga României.
