Mihăiță Pleșan a dezvăluit cu a încercat să îi transfere pe Raul Florucz și Carlos Mora în fotbalul românesc!
Mihăiță Pleșan a demonstrat că meseria pe care și-a ales-o după încheierea carierei de fotbalist i se potrivește foarte bine. Agentul a adus la Universitatea Craiova fotbaliști foarte valoroși, precum Carlos Mora sau Maldonado. Totuși, acesta explică faptul că putea să facă o altă super-mutare, în Bănie sau la o altă echipă.
Când Carlos Mora era propus la Universitatea Craiova, FCSB și Rapid, aceleași cluburi au avut ocazia să îl transfere și pe Raul Florucz. Atacantul putea fi cumpărat pentru o sumă de aproximativ 200.000 de euro, dar cluburile din România nu au fost suficient de interesate. Ulterior, fotbalistul a fost cumpărat de Union Saint-Gilloise, cu 5.000.000 de euro.
Raul Florucz și Carlos Mora, transferați la pachet
„FCSB l-a avut pe masă (nr. transferul lui Carlos Mora), propus de mine, dar nu s-a uitat nimeni la el! Și Florucz a fost dat de mine la ei, dar nu s-au uitat la el. I-am propus pe amândoi și nu am avut niciun feedback din partea lor. Primele discuții, pentru Florucz, au fost pentru 200.000 acum doi ani, doi ani jumate. A plecat cu 5 milioane în Belgia. Craiova a zis că e un jucător interesant, dar aveau pe postul acela deja. Cu Mora, până într-un milion… Costel Gâlcă l-a dorit foarte mult pe Mora la Craiova.
Când l-a văzut, în secunda 2 a pus mâna pe telefon și mi-a spus să rezolv. Eu când propun la echipele mari din România jucători, sunt verificați înainte de mine. Vreau să aduc jucători buni, nu îmi bat joc. Nu este doar de a face bani. E vorba să aduci jucători buni care să ridice nivelul. N-am ajuns niciodată la Gigi Becali. Jucătorii pe care i-am dat, i-am dat către antrenorul secund și către domnul MM. Am vorbit cu Lucian Filip și cu MM Stoica”, a mai spus Mihăiță Pleșan, la Fanatik.
Mihăiță Pleșan a fost foarte inspirat!
12 contribuții are Raul Florucz în 29 de meciuri la Union Saint-Gilloise în acest sezon. Atacantul face o treabă foarte bună la echipa de club și își demonstrează valoarea la cel mai înalt nivel. Totodată, Carlos Mora a ajuns unul dintre cei mai valoroși jucători din Superliga României. Costaricanul are deja 31 de meciuri jucate în acest sezon, 5 goluri și 5 pase decisive.
- Propus la Universitatea Craiova și Rapid, Raul Florucz s-a decis: „Sunt hotărât să dau totul”
- 250.000 de euro pentru transferul lui Raul Florucz la Universitatea Craiova!
- Raul Florucz vrea să joace la naționala României: „Își ia cetățenia”
- 2.000.000 de euro pentru Raul Florucz
- Daniel Pancu, impresionat de doi jucători de la Universitatea
