Garda de Mediu a dat o amendă de 30.000 de lei pentru un dezastru ecologic lângă Craiova
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Dolj au aplicat o amendă de 30.000 de lei administrației locale din comuna Caraula, după ce au descoperit mai multe zone în care deșeurile erau abandonate pe domeniul public. Controlul a fost declanșat în urma unor plângeri venite din partea locuitorilor din comună. O echipă de comisari s-a deplasat la fața locului pentru verificări și, deși o parte dintre problemele semnalate nu țineau de competența instituției, inspectorii au găsit mai multe depozitări necontrolate de deșeuri, conform Jurnalul Olteniei.
Autoritățile locale au primit și măsuri clare de salubrizare a zonelor afectate
În teren au fost identificate cantități importante de deșeuri menajere, materiale reciclabile. Dar și resturi provenite din activități de construcții și demolări. Toate acestea erau aruncate pe domeniul public, o practică interzisă prin lege și care afectează mediul, calitatea vieții și sănătatea comunității.
Pentru aceste nereguli, comisarii au sancționat UAT Caraula cu o amendă contravențională de 30.000 de lei, conform prevederilor OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor. În același timp, autoritățile locale au primit și măsuri clare de salubrizare a zonelor afectate, dar și obligația de a preveni pe viitor abandonarea deșeurilor.
Reprezentanții Gărzii de Mediu Dolj atrag atenția că administrațiile locale au responsabilitatea de a preveni și elimina depozitările ilegale de deșeuri și de a asigura gestionarea corectă a acestora.
