Viața secretă a unei influencerițe care cucerește fotbaliști: „Nu iau bani pentru asta”
Influencerița germană Katarina Amalia, în vârstă de 26 de ani, cunoscută pentru relațiile sale cu mai mulți fotbaliști, a vorbit deschis despre viața ei privată și despre modul în care se intersectează cu lumea fotbalului de lux.
„Mi-am făcut mai întâi operație la sâni și apoi am zburat la Munchen”
Katarina a povestit cum totul a început în 2018, la doar 18 ani, când a luat legătura pe rețelele sociale cu un jucător de la Bayern München. „După câteva mesaje, am stabilit în cele din urmă o întâlnire. Atunci m-am gândit: dacă te alege un fotbalist, înseamnă că ai ceva special. Din dorința de a face o impresie cât mai puternică, mi-am făcut mai întâi operație la sâni și apoi am zburat la Munchen”, a povestit ea pentru RTL, conform GSP.

Astăzi, cu peste 350.000 de urmăritori pe Instagram, perspectiva ei asupra fotbaliștilor s-a schimbat. „Atenția lor nu mai este atât de specială cum credeam odată. Este o rutină zilnică pentru mine. Trebuie să fie chimie”, a explicat influencerița.
Pentru a proteja reputația și contractele jucătorilor, mulți dintre aceștia îi cer să semneze acorduri de confidențialitate înainte de a intra în cameră. Katarina spune că discreția este cheia și că totul ține de încredere și de moment. „De fapt, nu vorbim prea mult unul cu celălalt. Este vorba doar de un singur lucru. Încrederea are prioritate absolută”, a adăugat ea.
Katarina Amalia este activă și pe platforma pentru adulți
În ciuda călătoriilor luxoase și a cadourilor primite, influencerița subliniază că nu percepe bani pentru aceste întâlniri. „Nu sunt o escortă. Nu iau bani pentru asta, sunt acolo doar ca să ne simțim bine, după meci”, spune Katarina. Ea mai povestește și episoade inedite, precum un fost jucător de la VfB Stuttgart care îi cerea poze cu tălpile picioarelor ei, un detaliu care a stârnit zâmbete în rândul urmăritorilor ei.
În plus, Katarina Amalia este activă și pe platforma pentru adulți „OnlyFans”, unde percepe o taxă lunară de 5 euro pentru abonament, oferindu-le fanilor un acces mai apropiat la viața ei online.
