Deznodământ dur la Istanbul. Nicolae Stanciu, primul tricolor care ia în calcul un pas în spate
România a ratat calificarea la Campionatul Mondial din vara aceasta, iar Nicolae Stanciu, fotbalistul care a ratat una dintre cele mai mari ocazii în duelul de la Istanbul, a vorbit despre durerea „tricolorilor”.
„Am pierdut și ne pare rău pentru țara noastră”
Mijlocașul de 32 de ani s-a arătat profund dezamăgit de prestația naționalei: „Nu sunt multe de spus. S-a pierdut calificarea… A fost un meci dificil. Știam că ne așteaptă un meci greu. Nu ne-am ridicat la nivelul partidei sau turcii au fost mai buni ca noi, să o spunem pe cea dreaptă.”, conform GSP.
Stanciu a recunoscut că a avut emoții chiar și de pe margine și a mărturisit că momentul ratării șansei de gol l-a marcat: „Am crezut că intră acea minge. Eram sigur. Nu a fost să fie, am pierdut și ne pare rău pentru noi și pentru țara noastră.” Întrebat dacă va mai face parte din lot pentru următoarea campanie de calificare la Mondial, Stanciu a răspuns cu tristețe: „Următoarea campanie pentru Mondial va fi peste 2 ani. Eu am 32 de ani, nu știu ce se va întâmpla.”
Referitor la banderola de căpitan purtată de Ianis Hagi la Istanbul, Stanciu a subliniat că a pus mereu echipa mai presus de el: „Mereu am venit dispus să dau totul. Nu m-am pus niciodată pe primul plan. Mereu am pus echipa. Îmi asum responsabilitatea la eșecuri. Așa sunt, primul care trebuie să dea un exemplu. La victorie, toată echipa e felicitată. La înfrângeri, sunt primul care îmi asum.” Stanciu a încheiat cu un mesaj trist despre parcursul naționalei: „În 10 ani de zile, nu am reușit, cu diferite generații, calificarea la un Campionat Mondial.”
