Filipe Coelho trage linie după remiza din Gruia: „Important este că am luat acest punct”
Universitatea Craiova a obținut un punct important în Gruia, după remiza albă cu CFR Cluj, scor 0-0, în etapa a opta din play-off-ul SuperLigii. La finalul partidei, antrenorul oltenilor, Filipe Coelho, s-a declarat mulțumit de rezultat, chiar dacă echipa sa nu a reușit să câștige. Tehnicianul portughez a subliniat că obiectivul Craiovei a fost victoria, însă a apreciat punctul obținut într-un meci extrem de dificil. „Am încercat să obţinem cele trei puncte, dar important este că am luat acest punct până la urmă”, a declarat Coelho la flash-interviu, conform OrangeSport.
Antrenorul Craiovei consideră că formația sa a gestionat bine finalul partidei
Antrenorul liderului din SuperLigă a vorbit și despre condițiile de joc din Gruia. Fiind nemulțumit de starea gazonului, despre care spune că le-a creat probleme ambelor echipe. „Nu avem scuze, dar am jucat pe un teren cu iarba foarte mare. Se pot accidenta jucătorii, iar terenul a fost tare”, a spus tehnicianul Craiovei.
În ciuda jocului echilibrat, Coelho consideră că formația sa a gestionat bine finalul partidei și a reușit să controleze ultimele minute. „Cred că ne-am bătut bine. Adversarul a jucat bine şi a fost un meci foarte greu. Cred că am controlat jocul în ultimele minute”, a adăugat portughezul.
Pentru Universitatea Craiova urmează acum finala Cupei României. Coelho spune că prioritatea principală este recuperarea jucătorilor după programul încărcat din ultimele săptămâni. „Trebuie să încercăm să recuperăm jucătorii. Deja am avut foarte multe meciuri şi vom vedea care jucători vor putea evolua în finala Cupei”, a explicat antrenorul.
Tehnicianul oltenilor a transmis că echipa își dorește să se bucure de finala Cupei, urmând ca apoi atenția să se îndrepte din nou către lupta pentru titlu. „Vom juca meci de meci, punct cu punct, cu suporterii alături, şi vom face tot ce putem”, a concluzionat Filipe Coelho.
