Universitatea Craiova, în faţa unei noi seri decisive cu Cristiano Bergodi
FC Universitatea Cluj visează la un final de sezon istoric, iar victoria cu 1-0 în faţa celor de la FC Rapid București a adus echipa lui Cristiano Bergodi într-o poziţie incredibilă: locul 2 în Superligă şi şansa unei duble istorice campionat – Cupa României. La finalul meciului, antrenorul italian a vorbit despre momentul special pe care îl traversează formaţia clujeană, dar şi despre o amintire care revine exact înaintea duelului decisiv cu Universitatea Craiova.
„E o victorie mare, ne aduce pe locul 2, am securizat cupele europene”
Bergodi a rememorat sezonul 2019/2020, când se afla pe banca oltenilor într-un meci care putea decide campionatul. Craiova pierdea atunci dramatic, chiar pe teren propriu, cu 1-3 în faţa celor de la CFR Cluj. Acum, ironia sorţii îl aduce din nou într-un meci cu titlul pe masă, tot în Bănie, dar de partea cealaltă. „E o victorie mare, ne aduce pe locul 2, am securizat cupele europene. Vom vedea miercuri, finala de cupă, iar apoi finala cu titlul pe masă”, a spus Bergodi la flash-interviu, conform OrangeSport.
Italianul a recunoscut că U Cluj a suferit în repriza secundă cu Rapid, însă a apreciat maturitatea echipei sale într-un moment uriaş al sezonului. „Puteam închide jocul în prima repriză. A doua repriză ei au pasat mai bine, au venit peste noi şi am suferit”, a explicat antrenorul. Înaintea duelului cu Universitatea Craiova, Bergodi a transmis că actualul sezon este deja unul peste aşteptări pentru „şepcile roşii”, indiferent de deznodământ. „Este un sezon foarte, foarte bun, indiferent de cum se va termina”, a declarat tehnicianul.
Mai mult, italianul a vorbit şi despre trecutul său la Rapid şi Craiova, lăsând să se înţeleagă că experienţele trăite în lupta pentru titlu l-au călit pentru finalul incendiar din acest sezon. „Am luptat cu titlul pe masă, cu CFR Cluj, era o echipă foarte bună a lor”, şi-a amintit Bergodi.
