Craiova a luat titlul, iar Mirel Rădoi a apărut în poza campionilor
Universitatea Craiova a scris o nouă pagină importantă din istoria clubului. Oltenii au făcut spectacol pe „Ion Oblemenco”, unde au învins-o fără drept de apel pe U Cluj, scor 5-0, iar succesul le-a adus matematic titlul de campioană a României. Într-o atmosferă de sărbătoare totală, fanii au umplut stadionul și au celebrat cucerirea unui nou trofeu, într-un sezon în care echipa a reușit să își îndeplinească marele obiectiv: câștigarea campionatului.
A fost unul dintre oamenii care au pus bazele
Un detaliu care a atras atenția imediat după fluierul final a fost apariția „virtuală” a lui Mirel Rădoi în peisajul festiv. Fostul tehnician al Craiovei, omul care a construit lotul în vara trecută, a apărut într-o imagine realizată cu inteligență artificială, în care era prezentat alături de actualul antrenor, Filipe Coelho, ținând în mână trofeul de campion.
Rădoi a fost unul dintre oamenii care au pus bazele proiectului actual. El a reușit să ducă echipa în Conference League și a insistat pentru întărirea lotului, convins că Universitatea Craiova poate intra în lupta pentru titlu. Totuși, aventura sa în Bănie s-a încheiat înainte de finalul sezonului.
În toamnă, tehnicianul și-a anunțat demisia, iar ulterior a avut experiențe scurte pe banca altor echipe. A trecut pe la FCSB, unde a încercat să contribuie la calificarea în barajul pentru cupele europene, iar recent a făcut pasul spre Turcia, semnând cu Gaziantep FK.
În momentul plecării lui Rădoi, finanțatorul Mihai Rotaru vorbea deschis despre ambițiile clubului și despre schimbarea mentalității la Craiova. „Craiova vrea campionatul, Craiova vrea trofee, Craiova vrea performanță”, spunea atunci Rotaru, asumându-și public presiunea pusă asupra echipei.
