Olguța Vasilescu: „Ne dorim relații economice și culturale tot mai strânse cu Israelul”

Claudia Grosu

Ambasadorul Israelului în România, întâlnire oficială cu Olguța Vasilescu

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, alături de președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, a primit astăzi vizita Excelenței Sale Lior Ben Dor, Ambasadorul Israelului în România. Întâlnirea a avut ca principal subiect dezvoltarea relațiilor economice și culturale dintre Craiova și parteneri din Israel.

„Ultima participare a unui teatru din această țară a fost recent, cu ocazia Festivalului Shakespeare”

Potrivit edilului Craiovei, dialogul s-a concentrat pe oportunități de colaborare atât în zona investițiilor și a mediului de afaceri. Cât și în domeniul cultural, unde există deja exemple concrete de cooperare. „Astăzi, împreună cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, am primit vizita Excelenței Sale Lior Ben Dor, Ambasadorul Israelului în România. Discuțiile s-au axat pe relațiile economice și culturale între Craiova și firme sau instituții din Israel”, a transmis Lia Olguța Vasilescu, pe Facebook.

Un exemplu recent al colaborării culturale dintre Craiova și Israel a fost participarea unui teatru israelian la Festivalul Internațional Shakespeare, eveniment care continuă să atragă artiști și instituții culturale din întreaga lume. „Ultima participare a unui teatru din această țară a fost recent, cu ocazia Festivalului Shakespeare”, a mai precizat primarul Craiovei.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.
Niciun comentariu