Primele suveniruri ale eventului: cât costă eșarfele Craiovei și când apar tricourile speciale

Claudia Grosu
Aime Steven Nsasa © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Craiova a scos la vânzare primele suveniruri ale eventului

Universitatea Craiova profită din plin de sezonul istoric în care a cucerit campionatul și Cupa României. După fiesta dedicată titlului și paradele prin oraș, clubul din Bănie a lansat acum și primele produse oficiale dedicate performanței din stagiunea 2025-2026. Alb-albaștrii au pus deja în vânzare mai multe modele de eșarfe speciale, dedicate sezonului în care Știința a reușit eventul. Produsele sunt disponibile atât online, pe site-ul oficial al clubului. Cât și în magazinele Universității Craiova, iar prețul unei eșarfe este de 50 de lei, conform Fanatik.

Interesul suporterilor nu se oprește însă doar la eșarfe

Fanii pot alege dintre mai multe modele personalizate cu mesaje și elemente grafice inspirate din performanța istorică reușită de echipa din Bănie. Printre acestea se regăsesc variante cu mesajele „Campioana României”, „Campioni 2025-2026”, „Forza Știința” sau „1, 2, 3, 4 – Cupa și Campionatul”. Dar și modele care includ trofeele cucerite în acest sezon.

Interesul suporterilor nu se oprește însă doar la eșarfe. În ultimele zile, rețelele sociale ale clubului au fost pline de întrebări legate de tricourile speciale ale campionilor, pe care mulți fani le așteaptă încă din momentul în care Universitatea Craiova și-a asigurat matematic titlul.

Clubul a oferit deja un prim indiciu în privința lansării acestora. Oficialii Craiovei au răspuns fanilor printr-un sticker cu mesajul „Coming Soon”. Semn că tricourile dedicate sezonului istoric sunt deja în pregătire și urmează să fie lansate în perioada următoare.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.
Niciun comentariu