Reprezentanții Primăriei au anunțat, ieri, că sensurile de circulație din Craiova se vor modifica. Schimbarea intră în vigoare de azi, dar nu definitiv.
Modificările vizează șase străzi din oraș. Astfel, se revine la dublul sens de circulație pe strada Înfrățirii, sectorul de drum cuprins între intersecția străzii Nanterre și strada A.I. Cuza și montarea indicatoarelor de oprire interzisă cu panou adițional cu ridicarea pe acest sector, pe strada Vântului, sectorul de drum cuprins între intersecția străzii General Magheru cu strada Revoluției, pe strada Ulmului și pe strada Mircea Vodă.
De asemenea, se inversează sensul de mers pe strada Oituz, sectorul de drum cuprins între intersecția strada Zambilei cu strada Horia și pe strada Jieţului, sectorul de drum cuprins între intersecţia str. General Dragalina şi str. Mircea Vodă.
Cei care nu respectă noile reguli de circulație o să fie sancționați conform legii de către polițiștii rutieri.
În 3 minute poți să citești și: Concurs pentru cei mai buni gospodari
Primăria a semnat trei contracte noi de investiții pentru Craiova
România, la un pas de legalizarea consumului de canabis