Ce știe să facă Simon Elisor, atacantul cu un gol în 31 de meciuri ales de Universitatea Craiova | VIDEO

Cosmin Cojocareanu
Simon Elisor vine la Universitatea Craiova într-un transfer estimat la 1,5 milioane de euro. Sursa foto: Facebook

Universitatea Craiova pregătește transferul francezului Simon Elisor, atacantul lui Famalicão pentru care oltenii ar urma să achite un pachet total de 1,5 milioane de euro.

Fotbalistul de 26 de ani a ajuns deja în cantonamentul campioanei României și ar urma să semneze un contract pentru trei sezoane, cu opțiune de prelungire pentru încă unul. Dincolo de profilul său de atacant de efort, cifrele lui Elisor din campionatele de primă ligă ridică însă anumite semne de întrebare.

Presa portugheză a scris despre „seceta” lui Simon Elisor

În martie 2026, publicația portugheză Record analiza perioada fără gol a atacantului francez.

Elisor redevenise principala soluție ofensivă a lui Famalicão după plecarea marocanului Yassir Zabiri. Francezul fusese titular în șase partide și intrase pe parcurs în celelalte, dar reușise numai o pasă decisivă în perioada respectivă.

La momentul apariției articolului, Elisor avea un gol și două assisturi în întregul sezon, iar până la finalul stagiunii a mai adăugat o pasă de gol. Jurnaliștii portughezi subliniau că lipsa golurilor nu afectase încrederea conducerii lui Famalicão în atacant.

Situația nu s-a îmbunătățit însă semnificativ până la final. Potrivit statisticilor publicate de L’Équipe, Elisor a încheiat campionatul 2025/2026 cu un singur gol în 31 de apariții.

Simon Elisor are 7 goluri în 73 de meciuri de primă ligă

Randamentul său în primele eșaloane din Belgia, Franța și Portugalia este modest:

  • un gol în 13 meciuri pentru Seraing, în Belgia;
  • un gol în 14 meciuri pentru Metz, în Ligue 1;
  • patru goluri în 15 meciuri în primul sezon la Famalicão;
  • un gol în 31 de apariții în ultimul campionat portughez.

În total, Simon Elisor a înscris de șapte ori în 73 de partide disputate în campionate de primă ligă.

Am descoperit unul dintre golurile date de Simon Elisor in Portugalia!

Francezul a fost mult mai eficient la nivelurile inferioare. A marcat 17 goluri pentru Villefranche în liga a treia franceză, opt pentru Laval și șase pentru Troyes în Ligue 2.

În ciuda cifrelor modeste din ultimul sezon, Simon Elisor este un atacant mobil, care participă la construcție, coboară între linii și caută combinațiile cu jucătorii din jur. Un videoclip cu acțiunile francezului evidențiază jocul său de pivot, pressingul și capacitatea de a ataca spațiile. Montajul de mai sus prezintă însă cele mai bune momente ale atacantului din mai multe perioade ale carierei și nu reflectă exclusiv randamentul său.

Famalicão căuta încă un atacant

Un alt detaliu interesant a apărut în presa portugheză înaintea informației privind venirea lui Elisor la Craiova.

A Bola scria pe 7 iunie că Famalicão intenționa să aducă un nou vârf care să concureze cu Simon Elisor și Umar Abubakar. Ulterior, clubul a prelungit și contractul tânărului Rudi Almeida.

VIDEO! RATAREA lui Elisor care-i va pune pe ganduri pe suporterii Universitatii Craiova: singur cu portarul a dat pe lângă buturi!

Publicația portugheză revenea pe 25 iunie și arăta că Famalicão urmărește oportunitățile existente pe piața atacanților. Informația nu demonstrează că Elisor fusese pus pe lista de transferuri, dar arată că formația portugheză pregătea o concurență suplimentară pentru postul său.

Elisor se afla sub contract cu Famalicão până în 2028. La prezentarea sa oficială, francezul s-a descris drept un atacant tehnic, căruia îi place să combine cu ceilalți jucători și să lucreze pentru echipă.

Acesta pare să fie și argumentul pentru care Universitatea Craiova a mizat pe el: nu numărul golurilor, ci pressingul, mobilitatea și capacitatea de a pune în valoare jucătorii care vin din linia a doua.

Share This Article
Follow:
Cosmin Cojocareanu este fondatorul site-ului 3minute.net. A inceput sa lucreze in presa din 2003, la Cuvantul Libertatii, a trecut apoi la mai multe publicatii si televiziuni, intre care Expresul de Sud, Lupa, 3TV, GTV, Jurnalul Olteniei. In 2011 a fondat OlteniaSport, iar in 2017 site-ul 3minute.net. Este absolvent al facultatii de Stiinte Politice a Universitatii din Craiova.
Niciun comentariu