Adrian Mazilu e așteptat să semneze, dacă și cluburile vor ajunge la un acord pentru transferul atacantului de la Dinamo!
Adrian Mazilu a fost transferat de Dinamo, în vara anului trecut, pentru 400.000 de euro, de la Brighton. El a primit un contract valabil până în 2029. Atacantul a jucat 15 meciuri pentru Dinamo în toate competiții, dar nu a reușit să impresioneze. Fotbalistul în vârstă de 20 de ani poate să-și relanseze cariera la o altă echipă din România.
Sepsi vrea să îl transfere pe Adrian Mazilu. Interesul nou-promovatei a fost confirmat chiar de Ovidiu Burcă, antrenor la Sepsi. Acesta are încredere în atacantul cotat de Transfermarkt la suma de 650.000 de euro.
Se pregătește transferul lui Adrian Mazilu!
„Ne-am gândit la Mazilu. Sunt mulți jucători importanți în SuperLiga, și bineînțeles că unul dintre ei este Mazilu. Dar vedem, vedem zilele astea. Au fost niște tatonări… e un jucător pe care noi îl apreciem, dar vom vedea în zilele următoare. E un tânăr de perspectivă, dar aici nu contează numai dorința mea, contează mai multe lucruri.
Eu cred că aș putea să-i dau o mână de ajutor pentru că e un jucător român de foarte mare talent, dar care a trecut prin niște momente dificile. Dar nu contează numai dorința mea. Aici mai sunt mai multe lucruri: mai sunt și relațiile contractuale pe care el le are cu Dinamo, situația clubului nostru care nu dorește foarte mult să împrumute jucători”, a declarat Ovidiu Burcă, pentru Fanatik.
Transferuri Sepsi OSK – vara 2026:
Antrenor: Ovidiu Burcă – continuă
Veniri:
- Bogdan Vătăjelu – de la FC Bihor
- David Lazar – de la Hermannstadt
- Doru Andrei – de la FC Voluntari
- Gustavo Cascardo – de la Arda Kardzhali
- Aboubakar Keita – de la Diósgyőr
- Setigui Karamoko de la FC Pau
- Funsho Bamgboye de la Hatayspor
- Victor Daguin de la Lierse
Plecări:
- Denis Haruț – la FC Voluntari
- Dino Skorup – final de contract
- Mavis Tchibota – final de contract
- Darius Oroian – final de contract
- Mihajlo Nešković – reziliere contract
