12.8 C
Craiova
vineri, martie 29, 2024

Ce amendă primești dacă ești prins cu telefonul la volan! În ce situație ți se ia permisul!

De mâine, 12 octombrie, intră în vigoare noua reglementare. La ce e prin traficul din urbe se anunță un val de amenzi.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au demarat o campanie de informare şi prevenire a accidentelor rutiere produse pe fondul neatenţei la volan, în special a folosirii telefonului mobil. Poliţiştii rutieri, împreună cu cei de prevenire, au acţionat pentru responsabilizarea participanţilor la trafic, prin conştientizarea riscurilor pe care le implică manevrarea telefonului mobil la volan, chiar şi pentru câteva secunde. Scopul acestui demers este salvarea de vieţi omeneşti.

Prin Ordonanţa de Urgenţă 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, actualizată, conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceştia se află în timpul mersului, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive tip ,,mâini libere”.  Şoferii trebuie să fie conştienţi că, pe lângă faptul că încalcă legea atunci când utilizează telefonul mobil la volan, pun în pericol atât vieţile lor cât şi ale celorlalţi!

Din aceasta săptămână, mai exact, începând cu data de 12 octombrie, ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat în mişcare, este interzisă și se sancționează cu amendă de la 6 la 8 puncte-amendă, adică o sumă ce poate varia de la 870 de lei până la 1.160 de lei și cu aplicarea sancțiunii complementare de 4 puncte de penalizare.

Cu amendă cuprinsă între 6 şi 8 puncte amendă vor fi sancționați și conducătorii de vehicule pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere.

Mai mult decât atât, în momentul în care conducătorul unui vehicul încalcă o regulă privind circulația vehiculelor în timp ce ține în mână sau folosește telefonul ori un alt dispozitiv mobil, va fi sancționat cu 4-5 puncte-amendă și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

Ascensiunea lui Mihăilă, cel mai important fotbalist din lotul Craiovei!

În 3 minute poți să vezi și: Valentin Mihăilă, noul diamant al României U21!

Cupa României: Voluntari – Craiova e meciul de închidere al optimilor!

FCU Craiova își întărește lotul pentru Liga a doua!

Mititelu joacă tare: ”Nu mă simt bine pe Oblemenco”

Victor Pițurcă nu se poate bucura încă!

Cosmin Cojocareanu
Cosmin Cojocareanuhttps://3minute.net
Fondator 3minute.net. Cu experienta de peste 15 ani in presa.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Accesează-ne și aici!

Latest Articles

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Atentie Ads Block!!!

Va rugam dezactivati Ads Block, pentru a vioziona reclamele noastre de pe site. Va multumim de intelegere!