Adriana Rogojină, angajată a clubului: „O echipă apărută din neant în Liga 2 în 2013! Să ne băgăm ceva-n CSU!”

Cosmin Cojocareanu

Mihai Rotaru își face și echipă de fotbal fete și a pus-o antrenor pe Adriana Rogojina. Suporterii olteni au luat foc pe rețelele de socializare.

Universitatea Craiova a anunțat că a început o acțiune de selecție pentru o echipă de fotbal feminin, drept urmare „din sezonul viitor vom încuraja leoaicele”. Puștoaicele care vor fi oprite după selecții vor fi pregătite și îndrumate în spiritul giuleștean de Adriana Rogojină, suporteriță a celor de la Rapid București. Având în vedere „profesorul” este de așteptat ca:„Nu vă dați bătuți o clipă / Învățați acest refren / Imnul nostru de echipă / Glasul roților de tren”, să răsune în căștile leoaicelor, în vestiarul alb-albastru, versuri motivaționale înainte de meciuri.

Adriana Rogojină nu și-a ascuns deloc simpatia pentru Rapid București, profilul ei de facebook fiind completat cu acronimul „FCRB”. Pe grupurile suporterilor vișinii e prezentată astfel: „cea mai înfocată suporteră a Rapidului dintr-un oraș anti-București, Craiova!”. Și în războiul fratricid CSU – FCU din Bănie, Adriana are o poziție fermă, spunând despre proiectul lui Rotaru: „O echipă apărută din neant în Liga 2 în 2013! Să ne băgăm ceva-n CSU!”

După ce clubul craiovean a anunțat angajarea Adrianei, suporterii Craiovei au fost vehemenți pe rețele de socializare: „plăcerea lui Rotaru, să umilească suporterii prin orice mijloc!”. Tânăra antrenoare nu este singura angajată a clubului cu simpatii rapidiste. Echipa secundă a Universității Craiova este condusă de fostul căpitan din Giulești, Adrian Iencsi. Mai mult, în vară, în echipa lui Papură fusese cooptat Constantin Schumacher.

Share This Article
Follow:
Cosmin Cojocareanu este fondatorul site-ului 3minute.net. A inceput sa lucreze in presa din 2003, la Cuvantul Libertatii, a trecut apoi la mai multe publicatii si televiziuni, intre care Expresul de Sud, Lupa, 3TV, GTV, Jurnalul Olteniei. In 2011 a fondat OlteniaSport, iar in 2017 site-ul 3minute.net. Este absolvent al facultatii de Stiinte Politice a Universitatii din Craiova.