În decembrie 2019, Banca Națională a României a lansat o emisiune monetară cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la izbânda Revoluției.
Moneda de 50 de bani are două variante. Cea de circulație, cu un tiraj de 10 milioane de bucăți, o poți primi rest când cumperi un covrig de 50 de bani și îi dai vânzătorului o bancnotă de 1 leu. Sau când cumperi 5 covrigi și dai 3 bancnote de 1 leu. E de alamă.
Moneda de 50 de abni pentru colecționari, tot de alamă, în 50.000 de exemplare, e la fel cu cea de mai sus, doar că are pe avers, alături de revoluționarul cu steagul găurit, și litera N, probabil de la „numismatică“, într-un cerc. O poți achiziționa cu 10 lei, fără TVA.
Moneda de argint e la fel cu cea de alamă, doar că mult mai grea (31,103 grame față de 6,1 grame) și are altă valoare nominală: 10 lei. Emisă într-un tiraj de 500 de bucăți, prețul ei de vânzare e de 355 de lei, fără TVA. Ar trebui să ajungi în sapă de lemn ca să cumperi cu această monedă ceva de 10 lei, când ai dat pe ea 355 de lei plus TVA. Poate doar dac-ai găsit-o pe jos sau ai furat-o.
Toate cele trei monede au reversul comun și au pe avers același bărbat care ține în mână simbolul Revoluției, steagul cu stema decupată. Imagine pentru care se pare că revoluționarul Petre Roman a servit drept model. Doar că i-au schimbat puloverul cu o cămașă.
