Tânăr oltean, prins beat la volan, fără permis și fără declarație!

Catalin Anghel

Nu doar că s-a urcat la volan băut, dar nu a prezentat nici declarația pe propria răspundere la cererea polițiștilor! Sancțiunea a fost pe măsura faptei!

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Budești, județul Vâlcea, a fost oprit în trafic de polițiștii din cadrul Secției 2 Poliției Rurală Milcoiu. Oamenii legii l-au tras pe dreapta pentru un simplu control, dar au descoperit faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și consumase alcool.

Totodată, tânărul a ieșit la plimbare fără declarația pe proprie răspundere. Dacă dosarul penal pentru  conducerea fără permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice nu era de ajuns, șoferul aventurier s-a ales și cu o amendă de 5000 lei, pentru că nu a putut motiva părăsirea domiciliului.

„Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea cu ocazia controlului efectuat conducătorul auto nu a avut asupra sa declarația din care să rezulte motivul deplasării, acesta fiind sancționat contravențional cu 5000 lei”, se arată într-un comunicat IPJ Vâlcea.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.