În perioada de cristalizare a Craiovei Maxima, doi tineri din pepinieră, probabil nu prea promițători, au plecat în pribegie și au ajuns pe rând în curtea Stelei…
La startul sezonului 1976-77, Universitatea avea, după 5 ani cu Constantin Cernăianu șef pe banca tehnică (ajutat de Constantin Oțet), un antrenor principal nou, pe Constantin Teașcă, secund fiindu-i cineva care întrunea condiția numelui de botez: Constantin Deliu.
Alcătuirea lotului n-a ținut cont nici de nume, nici de renume, Teașcă aruncând în luptă mulți debutanți și trecând pe tușă legende în viață. La startul ediției, echipa avea un număr fabulos de atacanți pentru acele vremuri: Crișan, Țarălungă, Oblemenco, Cămătaru, Marcu, Pițurcă și Cârțu, ultimul debutând în A în prima etapă. 7 atacanți, în vreme ce mijlocașii erau doar 4: Donose, Beldeanu, Balaci și Ștefănescu, ultimul retras libero pe parcursul campionatului, pentru că și fundașii de meserie ieșeau puțini la număr. Divizia A folosea sistemul de joc 4-3-3.
Era clar că atacanții Craiovei nu puteau supraviețui în același vestiar, că de terenul de joc nici nu putea fi vorba. Pe parcursul campionatului, Titi Teașcă a renunțat laȚarălungă, Oblemenco și Pițurcă. Poza cu Pițurcă în lotul Craiovei, din 1976, a postat-o pe Facebook părintele istoriei Universității, Ion Jianu:
Victor Pițurcă jucase pentru prima oară în A în ediția precedentă, 1975-76, la 19 ani și câteva luni. Adunase doar 2 meciuri în acel campionat și a mai adunat 6 sub Teașcă, fără să dea gol.
Piți s-a descurcat și el cum a putut: în ediția următoare s-a dus la Pandurii Târgu Jiu, în B, picând în C. Campionatul 1978-79 l-a jucat tot în B, la FC Drobeta: o nouă retrogradare. Echipele i-au retrogradat, el a promovat: în 1979 l-a luat președintele Mitică Dragomir la Viitorul Scornicești (rebotezată FC Olt), care tocmai intrase-n A. Pițurcă a jucat acolo 4 ediții.
După ce luase la rând județele Olteniei, rămânându-i nebifat doar Vâlcea, Pițurcă s-a transferat la Steaua, în 1983, fără un palmares de atacant care să te dea pe spate: 28 de goluri în 4 ediții de campionat. La Steaua s-a impus în primul 11, iar în 1985-86, când echipa a luat Cupa Campionilor, a jucat în toate cele 9 meciuri, reușind inclusiv două goluri în returul semifinalei cu Anderlecht.
Imaginea de mai jos e făcută la finele ediției 1977-78, Craiova luând atunci a doua Cupă a României la rând. Bumbescu încă nu adulmecase aerul Diviziei A, purta tricou de aspirant:
La începutul ediției 1978-79 a debutat Bumbescu, într-un meci greu, la Timișoara (1-1), cu Ilie Oană principal. Avea 18 ani și jumătate. Echipa deținea-n lot doi fundași centrali bătuți în cuie, pe Tilihoi și Ștefănescu: Tilihoi stoper, Ștefănescu libero. Bumbescu era rezervă de stoper, liberoul nu avea rezervă. Adrian Bumbescu a jucat 11 meciuri pentru Universitatea în 1978-79 (ediție încheiată cu Valentin Stănescu principal, venit din retur), apoi 14 meciuri, în 1979-80.
Despre campionatul 1979-80 avem câte ceva de zis. În primele 7 etape, echipa a jucat fără Tilihoi și Cămătaru, care slujeau naționala universitară a României într-o competiție de răsunet mondial, Universiada din Mexic (între altele, 10-0 cu Franța, 4 goluri Cămătaru). Ștefănescu a fost grav accidentat, lipsind și el în acea perioadă, și cuplul de fundași central azvârlit în luptă a fost Bumbescu (19 ani) – Geolgău (18), cu rezultate bune. Excelente au fost prestațiile lui Bumbi în Cupa UEFA: titular în deplasările cu Wiener SK (0-0) și Leeds (Tilihoi suspendat, 2-0 pentru Craiova). Nu împlinise 20 de ani.
După încheierea ediției 1979-80 (Craiova campioană), clubul l-a lăsat să plece pe Bumbescu și l-a readus de la Jiul (echipa de fotbal, nu restaurantul) pe Ciupitu (32 de ani). Circumstanțele plecării lui Bumbescu la Dinamo sunt neclare; el a declarat mult mai târziu că nu-i putea lua locul la Craiova lui Tilihoi. Nici la Dinamo nu și-a găsit loc stabil, așa că după 2 ediții s-a dus la FC Olt, iar începând cu 1984-85 a jucat la Steaua, ieșind campion al României de 5 ori la rând și al Europei doar o dată.
Într-o carte a lui Ion Jianu, Corneliu Stroe explică de ce a renunțat Craiova la Bumbescu: avea un joc dur, iar echipele la care a fost legitimat după Craiova erau foarte potrivite pentru el, Dinamo, FC Olt și Steaua fiind tratate cu bunăvoință de către arbitri, care altminteri l-ar fi umplut de cartonașe. În 1985-86, când a devenit campion european cu Steaua, arbitrii i-au îngăduit lui Adrian Bumbescu să joace toate cele 9 meciuri.
Papură, dat afară de la Craiova! Edi Iordănescu, în joc de glezne!
Piturca: „Nu avea sens să mă păcălesc pe mine și suporterii!”
Claudiu Niculescu, înjurat și blestemat la Craiova: „Țipă la mine ”
