Eugen Trică are o misiune clară: Să ducă FCU Craiova în Liga 1! Antrenorul a început să primească întăriri!
FCU Craiova este oficial în Liga 2, după ce FRF a înghețat actualul sezon al Ligii 3 după 16 etape desfășurate. Echipa antrenată de Eugen Trică era lider detașat în seria ei și era doar o chestiune de timp până ce oltenii aveau să promoveze în B. Acum, Adrian Mititelu trebuie să întărească gruparea din Bănie și a început deja să aducă fotbaliști.
Patronul FCU Craiova a început cu un portar în vârstă de 17 ani. Acesta era deja cumpărat de craioveni din iarnă, dar abia acum va ajunge sub comanda lui Trică. Este vorba despre portarul echipei Flacăra Horezu, Robert Popa. În vârstă de 17 ani, jucătorul are un idol ce jucat în alb-albastru: Florin Costea.
„Îmi doresc să am la Craiova ascensiunea lui Florin Costea, mi-a zis şi el, cu ceva timp în urmă, că acolo este ceva unic şi, până la urmă, este o rampă de lansare pentru oricare jucător. La cum îl ştiu pe domnul Mititelu, cred că la anul vom fi la Liga 1. Toţi avem o mare ambiție, trebuie să demonstrăm că noi suntem Craiova cea adevărată şi să terminăm acest război în Bănie. Am văzut şi la Liga 3 ce atmosferă făceau suporterii Craiovei. Cred că la Liga 2, unde sunt acum multe echipe de tradiţie, va fi nebunie”, a spus Robert Popa pentru Liga2.ro.
Robert Popa este din Vâlcea, la fel ca Florin Costea și a semnat un contract valabil timp de 2 ani cu FCU Craiova. Portarul este și căpitanul naţionalei Under 17 a României.
În 3 minute poți să citești și:
Rotaru și Mititelu au îngropat securea războiului cu Dinamo!
