„Craiova Maxima a oferit românilor multe momente magice. Unele sunt surprinse pe film, așa că ar fi păcat să rămână în alb negru”
Alexandru Fieraru s-a născut în București și este fondatorul paginii „Colorache”. Proiectul lui este unul clar: să dea culoare trecutului. Alexandru este pasionat de istorie, dar și de fotografie, iar acest lucru l-a determinat să îmbine cele două părți și să dea naștere unor imagini pe care nu toate generațiile au avut parte să le vadă în culori.
„Acum mulți ani am văzut niște documentare pe Discovery în care colorizaseră imagini/video din Primul Război Mondial. Peste ani, când Facebook-ul a luat amploare am început să urmăresc tot mai intens pagini ca: Fost, Jecinci, Coloroștariu sau UTA în culori, căutând să aflu cum reușesc să facă astfel de colorizări. Fiind co-fondatorul proiectului „Echipe de tradiție”, îmi doream să vin cu conținut nou pentru pagină, iar colorizarea mi s-a părut elementul perfect. Am început cu o poză cu Nicolae Dobrin, fiind fan FC Argeș, iar apoi după mai multe colorizări din lumea fotbalului am realizat că vreau să colorizez și poze din alte domenii. Așa a apărut COLORACHE. Să dai culoare unei poze e nevoie, pe lângă cunoștințele de Photoshop, de multă imaginație și pasiune pentru istorie. De Photoshop m-am apucat prin toamna lui 2019, deci sunt oarecum nou și mai am mult de învățat. Imaginația și pasiunea pentru istorie sunt lucruri de care nu duc lipsă. Acestea sunt esențiale pentru a realiza o colorizarea care să se apropie de realiteatea color a momentului când cadrul a fost surprins”, ne-a dezvăluit Alexandru.
Craiova Maxima a fost una dintre echipele ce le-au umplut inimile de bucurie românilor, într-o perioadă în care fotbalul românesc nu izbutise să-i impresioneze pe străini. Cum mulți dintre suporterii alb-albaștrilor de astăzi sunt tineri, aceștia au învățat despre Balaci, Cârțu, Lung și restul magicienilor din Bănie de la părinți sau bunici. Acum, Colorache le dă ocazia tuturor să-și vadă eroii în culori.
„Este una din marile echipe ale României și a oferit românilor multe momente magice. Unele momente sunt surprinse pe film, așa că ar fi păcat să rămână în alb negru. Totodată încerc să colorizez poze din istoria tuturor echipelor de tradiție din România, astfel că mă folosesc de un algoritm bazat pe evenimentele din fotbalul românesc. sunt la curent cu tot ce se întâmplă în fotbalul românesc. Va fi o luptă încinsă care sper să fie dusă până la final și să nu fie decisă printr-o stare de urgență a Ligii 1 care să înghețe campionatul. Nu mă pricep la astfel de pronosticuri, dar cred că în acest moment prima șansă o are Craiova. Unchiul meu, Dumnezeu să-l ierte, a fost un mare fan al Științei. Mi-a povestit multe meciuri europene la care a participat și cum simțea că îi tremură Centralul sub picioare atunci când era vreo fază periculoasă. Recent, facănd cercetare pe culori pentru pozele cu Craiova Maxima, am văzut mai multe videouri cu Știința și pot spune că Ministrul Apărării Ștefănescu a fost un jucător esențial în angrenajul Craiovei și al României”, ne-a mai povestit fondatorul paginii Colorache.
Alexandru Fieraru nu dă culoare doar fotografiilor din fotbal. El se are ochi pentru orice moment important din trecut, ce nu a avut norocul să fie surprins în toată sclipirea lui: „Sper să îmi perfecționez munca în perioada următoare și să pot evolua proiectul din forma sa online, în ceva mai fizic. Rămâne de văzut ce voi reuși”. Toate fotografiile AICI.
Foto: Colorache
În 3 minute poți să vezi și:
Valerică Găman a semnat pe doi ani!
