U Craiova își aduce fundaș central și atacant!

Catalin Anghel

Mihai Rotaru face primele două transferuri după ce a ratat titlul: Unul este cărăușul lui Reghecampf!

Trupa din Bănie a pierdut titlul în meciul decisiv cu CFR, iar apărarea a fost veriga slabă în runda finală. Așadar, Mihai Rotaru nu doar că vrea să-și acopere găurile din defensivă, dar îi oferă lui Cristiano Bergodi o alternativă și pentru atac. Potrivit gsp.ro, Paul Papp (30 de ani, fundaș central și dreapta) și Alexandru Tudorie (24 de ani, atacant) s-au înțeles cu Universitatea Craiova. Foștii fotbaliști ai celor de la FCSB urmează să semneze în scurt timp contractele.

Papp vine liber de contract dupa doi ani petrecuti la Sivaspor. Acesta are trei aparitii in sezonul trecut al Superligii din Turcia: una meteorica – un minut cu Besiktas. A mai jucat 65 de minute cu Rizespor si 10 cu BasaksehirIn. În total, anul trecut, a bifat 75 de minute. Atacantul Tudorie vine de la FC Voluntari, echipa pentru care a jucat 77 de meciuri si a marcat 26 de goluri.

Este încă o campanie de transferuri cu buget redus pentru Craiova. Se pare că Mihai Rotaru continuă să aducă jucători liberi de contract. Un lucru este sigur, patronul alb-albaștrilor nu o să îl lase pe Bergodi să pună noile achiziții la cărat bagaje. În aventura lui de la FCSB, atacantul a fost pus într-o situație delicată de Laurențiu Reghecampf: „Tudorie e bine. E înalt, are 1,90, este frumos. Este la echipa a doua, va juca un meci. E bine. A fost pe teren. De ce nu l-aţi întrebat după meciul în care a fost titular? Mă întrebaţi pe mine? Cum a văzut el meciul pe care l-a jucat? O să ne ajute. Când o să avem bagaje, o să cărăm ceva, o să ne ajute. Deocamdată e la echipa a doua. Trebuie să joace bine acolo, trebuie să joace mult mai bine cand intră la echia mare. Fără supărare, fără ocolişuri. Ăsta este nivelul. Eu nu pot să-i apăr mai mult, ei se apără singuri când intră pe teren„, a declarat antrenorul în 2016, când statea pe banca celor de la FCSB.

Sursă foto: prosport.ro

În 3 minute poți să vezi și:

Vătăjelu, pus la zid: fundașul e gata să părăsească Bănia!

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.