O grupare ce susține echipa lui Mihai Rotaru s-a hotărât să schimbe, din nou, taberele!
După ani de zile în care suporterii din Craiova s-au împărțit între două echipe, după lungi discuții ce au dus și la bătăi în stradă și în jurul stadioanelor, una dintre grupările ce a fost alături de proiectul lui Mihai Rotaru și-a schimbat brusc opiniile.
Gruparea „Punct și de la capăt” a lansat un comunicat prin care anunță că va lua legătura cu Peluza Sud 97, galerie ce susține FCU Craiova, pentru a se alătura proiectului finanțat de Adrian Mititelu. Înainte de a pune la dispoziția cititorilor comunicatul suporterilor trebuie să menționăm faptul că fanii ce se dezic de CS Universitatea Craiova nu au nici cea mai mică legătură cu Peluza Nord Craiova și nici cu gruparea Sezione Ultra. Este vorba despre un grup mic de suporteri ce și-au desfășurat activitatea în Peluza Sud a stadionului „Ion Oblemenco”.
Date fiind circumstanțele în care se ia această decizie, nu este exclus ca gruparea „Punct și de la capăt” să fie reprezentată de foarte puțini fani, care nu se rușinează să spună că ar fi fost constrânși să facă anumite acțiuni și care recunosc, indirect, mai multe nereguli la care au fost părtași în lumea ultras din Bănie. Ciudat este că nu au vorbit despre aceste lucruri atunci când s-ar fi întâmplat, ci abia după ce au văzut că oamenii nu se strâng în jurul lor și că nu pot ține pasul cu Peluza Nord Craiova.
Iată comunicatul grupării Punct și de la capăt:
„CSU=PSD / Gruparea Punct. si de la capat isi anunta desfiintarea.
Totul a inceput in 2013 atunci cand partidul PSD a preluat fraiele si conducerea orasului Craiova. Cu mandatul castigat de d-na primar in tricoul echipei noastre de suflet cu ajutorul voturilor obtinute prin sustinerea suporterilor STIINTEI si promisiunea ca ne va construi un stadion nou si ne va scoate echipa fanion din situatia critica si dezastruoasa in care se afla la acea vreme.
Datorita unor neintelegeri cu Adrian Mititelu, aceasta reuseste sa ne sparga ca si galeria in doua, sa destrame orasul, odata cu infiintarea unei noi echipe ce avea sa obtina totul si sa poarte numele de Universitatea Craiova. Taberele au fost impartite iar noi am ales sa sustinem noul proiect, orbiti pe atunci de fostele mari glorii ce s-au alaturat proiectului primariei care s-au dovedit mai tarziu a fi cumparate, si din ura fata de „actionar” – principalul vinovat, ne-au facut sa plecam pe acelasi drum alaturi de factiunea Sezione Ultra` 2000, factiune din care unii dintre noi faceam parte pe atunci. Gruparea vrea să să ia legătura cu liderii Peluzei Sud 97. Fiind foarte putini si dovedindu-ne minoritari chiar in meciul direct dintre cele 2 echipe ale orasului, putem spune ca si noi am contribuit la obtinerea unei mici parti din identitatea CSU, cu un intreg oras impotriva noastra. Punctul culminant a fost atunci cand la meciuri, atat acasa cat si in deplasari au inceput sa apara mutre noi, oameni platiti si adusi de la anumite intreprinderi si fabrici cu scopul de a acapara simpatizanti si a minti intreaga regiune ca CSU are multi suporteri. Acestia erau adusi la deplasari cu autocare platite fie din banii clublui, fie pe bani publici de la primarie, serviti cu mese „festive” cei mai norocosi (Fabrica de Avioane) sau cei mai putini norocosi cu o apa plata si un sandwich (Compania de Apa Oltenia). Inclusiv brigazile ce se dau „ultra” aveau asigurate o parte din deplasari, bani de combustibil si pentru a realiza diferite mesaje si coregrafii. Unii dintre membrii Peluzei Aservite lucreaza chiar si acum in prezent in cadrul primariei bine asezati strategic si incearca sa de lectii de moralitate si ultrasie. De sarbatori fac gesturi caritabile in numele partidului pentru a strange fonduri si simpatizanti si pozeaza in „eroi de sacrificiu”, actiuni in care ne implicasem si noi dar ne-am dat seama la timp si ne-am retras. Odata cu aflarea ultimelor „noutati” din cadrul clubului CSU Craiova am hotarat sa ne spargem ca si grup, deoarece unii dintre membrii nostrii au conceptii si mentalitati diferite. Va anuntam ca in ultima perioada am intrat mai in amanunt si am cercetat sub invelisurile acestui club si am aflat spre dezamagirea si dispeararea noastra ca CSU Craiova este asa cum se auzeau multe zvonuri, „echipa partidului”. Subnumita in foarte multe randuri ca fiind o „clona”, cu o influenta politica de nedescris, echipa ce activeaza acum in Liga 1 reinfiintata peste noapte de Pavel Badea si introdusa direct la ordin de sistem in Liga a 2-a, a castigat tot ce detine „ilegal” prin tribunale – imn, culori, sigla, palmares, stadion, cu ajutorul PSD desigur, fiind renegata inclusiv de UEFA si restul forurilor fotbalistice. In ultima perioada, anumiti oficiali din cadrul clubului ne-au explicat in birourile Malmo cum sta situatia in caz ca vrem sa ne dezvoltam mai mult ca si brigada, ce parcurs trebuie sa luam, moment in care ni s-au intins pe masa niste documente ce trebuiau a fi completate de noi ulterior pentru a deveni membrii de partid. Cum refuzul nostru nu a intarziat sa apara, am fost dati afara de gorilele ariciului venit recent din Maldive. Nu vrem sa dam nume tinta pentru a nu porni un conflict ce nu ne-ar face cinste. Ca nedreptate pentru noi, consideram ca aceasta nu este STIINTA noastra si nu merita sa poarte numele de Universitatea Craiova. Avem informatii secrete, detalii cu lux de amanunte si detinem dovezi clare pe care nu dorim sa le facem publice deoarece vrem sa fim un pic transparenti si diplomati si nu dorim sa „spalam rufele in public”, sună prima parte a comunicatului.