Cine va fi patronul mai inspirat? Mititelu și Rotaru au nevoie de mijlocașul giurgiuvenilor!
FCU Craiova a promovat în Liga 1, iar conducerea clubului vrea performanță încă din primul an. Astfel, Adrian Mititelu Jr. a început deja transferurile și nu vrea să se oprească până nu formează o echipă care să se bată de la egal la egal cu CS Universitatea.
Echipa lui Rotaru doar ce a câștigat Cupa României și are nevoie de întăriri pentru sezonul următor. În această vară, nu este exclus ca cele două formații din Bănie să se lupte pentru transferuri. Un fotbalist care ar putea fi ținta ambelor echipe este chiar Valentin Gheorghe, mijlocașul celor de la Astra. Acesta a fost trist după ce a ratat Câștigarea Cupei, dar speră ca lucrurile să se rezolve la Giurgiu.
„Cred că a fost o finală frumoasă, cu două echipe care și-au dorit clar trofeul. Din păcate pentru noi, acesta a fost deznodământul finalei, ei au câștigat, asta este. În ultima perioadă, chiar dacă nu am făcut meciuri bune, am pierdut doar în minutul 90. Așa este la fotbal, sperăm să fie mai bine pe viitor, vom vedea ce se va întâmpla. Așteptăm și noi vești din partea conducerii, vom vedea ce se va întâmpla cu echipa, cu noi, jucătorii. Am fost cu o mână pe Cupă, dar de asta e frumoasă Cupa României, că este foarte imprevizibilă. Chiar nu știu ce se întâmplă, ce decizie va lua conducerea. Sper să ajungem la un anumit acord, nu știu”, a spus Gheorghe.
Întrebat dacă a purtat discuții cu Craiova, Valentin Gheorghe a răspuns: „Nu știu ce să zic, vom vedea ce se va întâmpla. Nu pot să zic că merg la Craiova sau în altă parte. Suntem supărați că nu terminăm anul cu această Cupă. Am arătat că suntem o echipă care se poate bate cu oricine. Dacă aș ajunge la o echipă de top din România sau din străinătate, e cu atât mai bine pentru mine. Dar nu vreau să vorbesc acum că nu e nimic clar, nu e nimic sigur”, a mai spus mijlocașul.
Foto: Captură Digi Sport.
