Hagi Mateiu! Dacă nu ne băteau ei, poate îi băteam noi!
Alexandru Mateiu, unul dintre cei mai criticați fotbaliști de la CS Universitatea Craiova după rușinea de pe Arena Națională, a surprins prin declarația dată la finalul meciului. Trupa din Bănie a pierdut cu 4-1, după ce FCSB a făcut aproape ce a vrut pe teren, dar mijlocașul spune că situația ar fi putut sta altfel.
„Este ușor să începi de la 2-0. Șansa a fost de partea lor, le-a intrat totul. Este simplu cu golurile astea norocoase și să începi meciul atât de ușor. Și noi dacă aveam 2-0 cred că ne băteam noi joc de ei. Noi am crezut că am trecut peste meciul cu Laci (n.r. 0-1), am venit cu mare încredere, chiar ne gândeam că o să facem un meci bun și vom câștiga. Noi am câștigat Cupa, Supercupa, nu mai suntem ăia buni, suntem cei mai slabi (n.r. ironic). Nu este sfârșitul campionatului, nu am pierdut un sezon, este abia a doua etapă. A fost o greșeală din partea noastră, toți greșim, dar nu e chiar așa mare dezastru”, a declarat Alexandru Mateiu.
Mijlocașul sper să nu se facă, din nou, de râs în cupele europene, așa cum s-a întâmplat în sezonul precedent: „Ar fi un dezastru, cum a fost și anul trecut cu Tbilisi, mare umilință va fi. Sper să nu fie cazul, o să facem tot posibilul să ne calificăm și sper că vom trece mai departe”, a transmis Alexandru Mateiu.
