Ce ținută extravagantă a purtat Vlăduța Lupău la o cununie!

Claudia Grosu

Cântăreața a făcut furori alături de soțul său

Vlăduţa Lupău, în vârstă de 30 de ani, şi soţul ei, fotbalistul Adi Rus, au fost naşi de cununie duminică, la aproape doi ani de la nunta lor. Bruneta şi partenerul său de viaţă au fost părinţi spirituali pentru un cuplu de prieteni, iar cunoscuta solistă a optat pentru o rochie lungă, portocalie, cu care a atras privirile celor din jur. La un moment dat, Vlăduța și-a pus în picioare bocanci albi, probabil să-și odihnească picioarele după purtarea tocurilor.

Şi coafura vedetei a fost una inedită. După ceremonia religioasă de la biserică a urmat o super petrecere, acolo unde Vlăduţa Lupău a încins ringul de dans, alături de nuntaşi, în calitate de naşă, nu de artistă. Totuşi, ea le-a oferit la un moment dat mirilor şi un program muzical, spre bucuria tuturor celor prezenţi la nuntă. La rândul ei, Vlăduţa s-a căsătorit în 2019 cu fostul portar de la CFR Cluj la Starea civilă şi în faţa Domnului, dar nu au apucat să facă şi petrecerea de nuntă, pe care o tot amână din cauza pandemiei.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.