Un oltean de 16 ani a furat 4 cuțite, două tablouri și un cap de duș!

Catalin Anghel

Tânărul se plimba prin oraș, după o petrecere, când a fost găsit de polițiștii locali!

Un tânăr în vârstă de 16 ani a fost găsit de Poliția Locală pe străzile din Târgu Jiu, având asupra lui mai multe obiecte. Băiatul doar ce încheiase o petrecere și s-a trezit cu 4 cuțite și un cap de duș în buzunare și cu două tablouri în brațe.

„Polițiștii locali au identificat un tânăr în vârstă de 16 ani care, în data de 2 noiembrie 2021, în jurul orei 06:30, aflându-se pe Aleea Minerilor din Municipiul Târgu Jiu, în apropierea sediului Poliției Locale, avea asupra lui două tablouri, relatând că le-ar fi luat dintr-un apartament, unde a participat la o petrecere și că nu mai știe unde se află apartamentul respectiv. Comportamentul tânărului i-a determinat pe polițiștii locali să efectueze control corporal asupra acestuia, ocazie cu care au fost găsite patru cuțite și alte bunuri a căror proveniență nu a putut fi justificată”, a transmis Poliția Locală Târgu Jiu.
Persoana în cauză și obiectele găsite asupra acesteia au fost predate organelor de cercetare penală pentru continuarea verificărilor.
Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.