Trupul mutilat al femeii a fost descoperit de o vecină: „A pus mâna pe piciorul ei, era înţepenit”
O bătrână, din comuna vasluiană Albeşti, a fost ucisă cu bestialitate chiar de nepoata sa. Crima sinistră a fost descoperită de o vecină, care a intrat în casă şi a găsit trupul neînsufleţit al bătrânei, mutilat.
Cele două femei nu locuiau împreună, însă se vizitau destul de des. La ultima vizită pe care nepoata i-a făcut-o mătuşei sale, cele două s-au luat la harţă. După ce şi-au aruncat cuvinte grele, cea mai tânără, băută bine, s-a năpustit asupra mătuşei sale, notează observatornews.ro.
„Este vorba despre un omor comis de către o femeie în vârstă de 60 de ani asupra mătuşii sale, care are 69 de ani”, potrivit IPJ Vaslui.
Victima a fost găsită fără suflare de o vecină. Femeia s-a îngrijorat când a văzut că pe coşul sobei nu iese fum. A strigat de mai multe ori la poartă, iar când a văzut că vecina nu răspunde, a intrat în casă, să vadă ce s-a întâmplat.
„Când m-am dus în faţa casei, am strigat-o. Paulină! Paulină!”, spune o vecină.
„A văzut poarta deschisă. A ajuns la uşă. A deschis uşa. A pus mâna pe piciorul ei, era înţepenit”, spune alt vecin.
Localnicilor nu le vină să creadă că nepoata a fost în stare să-şi omoare cu sânge rece propria mătuşă.
„Certuri au mai existat. În fiecare familie mai există probleme. Dar nu credeam să se ajungă la o asemenea situaţie”, a declarat primarul Romeo Iftene.
Femeia a fost dusă la audieri, unde şi-a recunoscut fapta şi riscă ani grei de închisoare, pentru omor deosebit de grav.
