Primele critici pentru Raul Silva: „De ce să vii dacă ai contract la Braga?”

Catalin Anghel

Fundașul lui Rotaru, luat la țintă de omul pe care craiovenii l-au îndepărtat de la echipă!

Basarab Panduru a fost secundul lui Reghecampf la Craiova, dar acesta nu s-a pliat pe proiectul din Bănie și a părăsit echipa după scut timp. Acum, fostul tehnician din Bănie a vorbit despre prima mutare făcută de CS Universitatea în această vară.

Fundașul central Raul Silva, de la Braga, nu are parte de încrederea lui Panduru, care consideră că a venit la Craiova pentru bani, nu neapărat pentru performanță: „Sincer să fiu, sunt multe (n.r. – meciuri jucate, 15, sezonul trecut). Tu nu te duci la Estoril să joci fotbal, te duci să te plimbi, să stai la plajă. Ai Cascais, cel mai vestic punct din Europa, nu te duci acolo să joci. Atât trebuie să joace ca să vină la Craiova, din Portugalia. Nu venea nicioată, altfel, n-ai de ce să vii din Portugalia aici. De ce să vii dacă ai contract la Braga? Ai jucat la Estoril şi la Braga, n-ai de ce să vii. Dacă ţi se termină contractul, de ce să iei la Estoril mai puţin? Sunt salarii mai mici ca la noi, al Estoril. La Craiova cred că e salariu mai mare”, a mai declarat Basarab Panduru, în direct la Sport Report.

Basarab Panduru cunoaște fotbalul din Portugalia. Acesta a evoluat la la două dintre cele mai mari cluburi din ţară, Benfica şi Porto, între 1995 şi 1999.

TAGGED:
Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.