Comisarul șef Marian Șerban a trecut de cealaltă parte a gratiilor

Cosmin Cojocareanu

Până mai ieri, comisarul șef Marian Serban avea obligația să-i păzească pe deținuți. De astăzi, potrivit justiției, a schimbat tabăra: a trecut în rândul lor.

 

Marian Serban a dat dovadă de pricepere, bune abilități în păzirea deținuților și a avansat până la gradul de comisar-șef la Penitenciarul Craiova. Ne și imaginăm pulanul plimbat cu îndemânare printre zăbrele, ca-n filmele americane. Un fel de Olin Guy Blackwell al plaiurilor oltene. Însă cu mai mult zel, pentru că atunci când pușcăriașii erau la somn, iar în închisoare liniște, Marian lucra! Lucra cu abnegație la angajarea de personal capabil, care să contribuie din plin la reeducarea elementelor care au încălcat legea și redarea lor spre societate.

 

Unul dintre criteriile de selecție a personalului, potrivit magistraților de la Tribunalul Dolj, era o contribuție financiară pentru bunăstarea lui Marian. Astfel, Marian i-a cerut unui invidiv 5.000 de euro pentru a-i facilita angajarea pe postul de șofer în cadrul Penitenciarului Craiova. Iar procurorii, în cadrul cercetărilor, au mai descoperit încă vreo 2 cazuri de același tip.

 

Marian Serban, pârât de cei ce știau că pâinea e mai albă la Penitenciar

 

Înarmați cu denunțurile celor care i-au dat bani lui Marian Șerban pentru a fi angajați la Penitenciarul Craiova, procurorii au mers la Tribunalul Dolj cu un rechizitoriu solid. Magistații au contopit pedepsele pentru trei infracțiuni de trafic de influență și una de înșelăciune și au ajuns la concluzia că Blackwell de Oltenia trebuie să facă 3 ani și jumătate de închisoare.

 

Cu ciocanul în masă s-a dat la data de 28 ianuarie, însă decizia nu este definitivă. Ea poate fi atacată la apel.
 

Share This Article
Follow:
Cosmin Cojocareanu este fondatorul site-ului 3minute.net. A inceput sa lucreze in presa din 2003, la Cuvantul Libertatii, a trecut apoi la mai multe publicatii si televiziuni, intre care Expresul de Sud, Lupa, 3TV, GTV, Jurnalul Olteniei. In 2011 a fondat OlteniaSport, iar in 2017 site-ul 3minute.net. Este absolvent al facultatii de Stiinte Politice a Universitatii din Craiova.