Șucu, despre Becali: „Știu că nu este ajutat de primării, consilii locale”

Catalin Anghel

Noul patron de la Rapid a vorbit și despre cum sunt finanțate cluburile din Bănie: „Știu că se întâmplă și la Craiova”

Dan Șucu este unul dintre cei mai cunoscuți afaceriști din România și, mai nou, unul dintre finanțatorii clubului Rapid București. Guleștenii au făcut multe mutări în această vară și țintesc podiumul în sezonul viitor. Acest lucru i se datorează și noului investitor.

Lupta pentru podiumul Ligii 1 nu este ușoară, pentru că Dan Șucu trebuie să concureze cu alți patroni cu bani din România. Acesta spune că apreciază modul în care Gigi Becali a investit la FCSB, fără să ceară ajutorul statului. Șucu spune că la fel se întâmplă și la Craiova. Sepsi a fost singura echipa pe care omul de afaceri nu a vrut să o dea drept exemplu pozitiv.

„Da, este un model (n.r. cel de la FCSB). Eu nu am niciun fel de resentiment față de patronii care își investesc banii lor. Nu am nicio problemă. Nu am nimic nici cu domnul Varga, eu știu că sunt banii lui, pe care i-a investit în clubul lui. Știu că nu este ajutat de primării, consilii locale. La fel și la domnul Becali. Știu că sunt banii dânsului, așa cum știu că se întâmplă și la Craiova. Mai este, de asemenea, un model excepțional cel al lui Gică Hagi. Nu cred că modelul Sepsi este cel care ar trebui urmat”, a spus Dan Șucu, la Fotbal Club.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.