Cei doi fotbaliști semnează liberi de contract. Șefii clubului au confirmat: „O să vină de luni”
Dinamo i-a transferat în această vară pe Neluț Roșu, Iulian Roșu, Vali Lazăr și Cătălin Țîră, în timp ce Alin Dudea, Demci și Florescu au revenit după împrumuturi. Formația din „Ștefan cel Mare” vrea să promoveze cât mai repede, iar pentru acest lucru continuă să se întărească.
Ionel Augustin, antrenorul secund al lui DInamo, a dezvăluit faptul că alți doi fotbaliști vor ajunge sub comanda lui, începând de luni. Este vorba despre căpitanul Concordiei Chiajna, Andrei Marc, fost jucător al lui Dinamo (2015-2016) și FCSB (2019) și Ovidiu Horșia (2017-2022).
„Nu pot să zic că nu sunt mulțumit chiar dacă am pierdut. Puteam să câștigăm, am avut o bară, dar din păcate nu putem să ieșim din pasa asta proastă. Mai așteptăm jucători și de luni o să mai vină doi fotbaliști la Săftica. Mai sunt câteva lucruri de discutat, dar sperăm să semneze.
Este vorba despre un fundaș central, Andrei Marc, care a mai fost la Dinamo și un mijlocaș, care poate juca pe mai multe posturi, Ovidiu Horșia”, a declarat Ionel Augustin pentru fanatik.ro.
