Fostul portar a lămurit aspecte legate de războiul dintre cele două formații oltene!
Mircea Bornescu a vorbit despre marea rivalitate dintre cele două echipe din Craiova. Fostul gealkeeper a dezvăluit că are inclusiv prieteni care au ajuns să nu-și mai vorbească din acest motiv.
Conform prosport.ro, fostul portar suține faptul că rivalitatea s-a mutat pe stadion, într-un meci care nu trebuia să aibă loc. Mai mult, Bornescu a declarat că această rivalitate și ruptură se simte din păcate și în oraș.
„Este un meci care nu ar fi trebuit să aibă loc, pentru că eu am fost la FC U Craiova. Am jucat atâta timp acolo, ştiu ce se întâmplă în oraş, ce trăiri sunt. Am prieteni care nu îşi mai vorbesc din cauza faptului că sunt două echipe în oraş cu acelaşi nume, aceleaşi culori şi aceeaşi stemă aproape”, a declarat Mircea Bornescu la Primasport.
Rotaru a câștigat la Mititelu acasă!
CS Universitatea Craiova a câștigat întâlnirea cu FCU Craiova, scor 2-1. Oaspeții nu au fost cu mult mai buni decât adversarii lor, dar au avut un penalty în plus. Spectacolul a fost oferit de suporteri și de determinarea jucătorilor, dar din punct de vedere fotbalistic, fazele pe care fanii le așteptau au întârziat să apară.
În debutul partidei, suporterii celor două echipe au făcut spectacol. „Știința suntem noi!”, Asta au subliniat ultrașii din Peluza Sud, în timp ce fanii oaspeților au aprins materiale pirotehnice și au umplut Peluza Nord de baloane. Suprafața de joc a fost acoperită de fumigene și la finalul primei reprize. Aproximativ 20.000 de oameni au fost prezenți pe stadionul „Ion Oblemenco”, la derby-ul Băniei.
