Fotbalistul e gata să bată palma cu Becali!
Arnold Garita a auzit de interesul lui Gigi Becali pentru el și a confirmat că ar vrea să joace pentru FCSB. Vârful de atac din Camerun face senzație în tricoul lui FC Argeș, având deja patru goluri marcate pentru piteșteni în acest sezon.
Evoluțiile sale i-au atras atenția lui Gigi Becali, care îl vrea la echipă. Fotbalistul a făcut senzație în victoria cu Universitatea Craiova. Arnold Garita a recunoscut că ideea de a evolua pentru un club calificat în cupele europene îl tentează, dar a menționat că în prezent este concentrat în proporție de sută la sută pe activitatea de la FC Argeș.
E gata de mutare! Cine nu-l lasă!
Fotbalistul lui FC Argeș a ajuns la clubul alb-violet în vara acestui an, clubul piteștean fiind primul din România pentru care evoluează.
„Momentan, eu sunt concentrat pe ce am de făcut la Argeș și sper să câștigăm următorul meci. Nu am auzit de această ofertă, dar întotdeauna este mai interesant să joci la o echipă care evoluează în cupele europene.
Deocamdată, eu mă concentrez pe ce am de făcut la Argeș, luna ianuarie e departe”, a declarat Arnold Garita, potrivit GSP.
Primarul din Pitești, om cu cuvânt greu în deciziile clubului, nu pare atât de convins de mutare.
„Din ce știu de la Consiliul Director al clubului, Garita mai are doi ani de contract cu FC Argeș și nu se pune problema unui transfer imediat. Avem și noi un target legat de Garita și anume acela de a-l păstra la noi.
În plus, e greu să mai găsești un jucător de calibrul său în pauza de iarnă. Știți cum este cu această fereastră de mercato, nu se fac transferuri spectaculoase. Cu tot respectul pentru domnul Becali, dar Garita nu este de vânzare. El va continua la FC Argeș”, a spus Cristian Gentea, potrivit Digi Sport
